S-a depistat sursa mirosului insuportabil care a invadat Brașovul

S-a depistat sursa mirosului insuportabil care a invadat Brașovul

De câteva zile, locuitorii din cartierele Noua, Astra, dar şi din zona Triaj și Uzina 2 se plâng de un miros insuportabil.

Oamenii au făcut peste 100 de sesizări la Garda de Mediu, iar problema a fost discutată, miercuri, în ședința de plen a Consiliului Local.

Potrivit comisarului șef  al Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, după mai multe verificări în teren a fost identificată sursa.

„Pe o suprafață de teren agricol de aproximativ 8 – 10 hectare, lângă Ocolitoarea Brașovului, s-au fertilizat cu gunoi de grajd mai multe parcele. Am identificat cui îi aparțin respectivele terenuri, iar acum este în curs de derulare un control. Vom urmări trasabilitatea fertilizatorului, de unde a fost cumpărat, dacă acesta a fost achiziționat legal. De asemenea vom verifica și graficul de fertilizare, pentru că astfel de operațiuni nu se fac în sezonul cald. În funcție de rezultatele acestui control, administratorii terenurilor ar putea fi sancționați”, a declarat șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu.

La începutul lunii august un alt val de mirosuri a invadat oraşul. Atunci sursa a fost rampa de gunoi din Săcele. În acest caz s-a aplicat o amendă de 50.000 de lei, iar unitatea este monitorizată în continuare.

Foto: Liliana Jighira

Loading...
  1. Daaa….mirosea seara,acum si dimineata..in cart.Astra…care este adevarul?! Unde putem reclama problema ?

    Reply
  2. Costică Burulea august 23, 2018, 11:00 pm

    Da de Stabilus care numai când se lasă seara eliberează în atmosferă un miros greu de respirat nu s-a plâns numeni . Un control n-ar strica .

    Reply
  3. Buna ziua, poluatorul este simplu de gasit, pe terenurile de langa ocolioarea Brasovului, paralel cu calea ferata, este depozitat gunoi pe pasare, care este adus de la Halchiu…..deci, e simplu cine a facut poluarea. Cristian Rothe va spune ceva? fermier din Prejmer

    Reply
  4. Se intampla din nou. Azi, la mai putin de 3 luni de la precedentul „incident” urat mirositor. Pare ca nu s-a invatat nimeni minte, iar Garda de Mediu s-a limitat doar la niste comunicate sforaitoare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.