Săcele: O fostă centrală termică, transformată în spațiu de joacă pentru copii

Săcele: O fostă centrală termică, transformată în spațiu de joacă pentru copii

Edilii săceleni au în plan amenajarea unui spațiu dedicat copiilor și familiei pe locul unei vechi centrale termice din Cartierul Ștefan cel Mare.

Primăria a şi început demersurile de realizare a studiului de fezabilitate pentru a transforma spaţiul, și căută soluții pentru a mări capacitatea spațiului.

 

„Căutăm soluţii tehnice pentru a mări capacitatea spaţiului, astfel încât acesta să fie cât mai generos cu putinţă. Ținând cont de amplasarea acestei clădiri într-unul din cartierele în care numărul copiilor este foarte mare, dorim să o transformăm într-un spaţiu de agrement şi de joacă pentru copii şi familie. Aştept din partea dumneavoastră orice sugestie şi sper ca împreună să realizăm în continuare lucruri frumoase în oraşul nostru”, anunţă primarul Virgil Popa.

Centrală termică, aflată în zona blocurilor ANL, are o suprafaţă de 600 mp și a fost dezafectată săptămâna trecută.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.