Corona, nevoită să renunţe la deplasarea la Cisnădie

Corona, nevoită să renunţe la deplasarea la Cisnădie

Antrenorul echipei de handbal Corona Braşov, Ion Crăciun, a fost nevoit să schimbe programul meciurilor amicale, din cauza unor probleme medicale apărute în ultimele zile, care necesită repaus pentru două jucătoare, Laura Chiper şi Eliza Buceschi, care se alătură listei de jucătoare aflate în refacere, şi anume Larisa Tămaş, Daria Bucur şi Bianca Tiron.

Primele patru jucătoare nominalizate vor reveni însă în teren pentru turneul din Croaţia. În aceste condiţii, partida de miercuri de la Cisnădie a fost anulată şi a rămas valabil doar jocul cu Măgura Cisnădie de la Braşov, care se va disputa însă, vineri, de la ora 12.00.

După ce la finalul săptămânii trecute au partricipat la un turneu amical la Râmnicu Vâlcea, la care au terminat competiţia pe locul doi, echipa antrenată de Ion Crăciun şi Gică Anton a jucat luni seară, o partidă de verificare la Odorhei, în compania formaţiei maghiare Vac GVM Europe, în faţa căreia a pierdut cu scorul de 30-26, după ce la pauză tot adversarele au condus la diferenţă de un gol 15-14. Tot la Odorhei, junioarele I de la Corona au disputat şi ele un joc amical în compania echipei locale CSŞ Odorhei, în care căreia au ieşit de pe teren învinse cu scorul de 30-25.

Chiar dacă echipa nu şi-a trecut în cont victoria în meciurile jucate până acum, antrenorul Coronei, Ion Crăciun a spus că la acest moment este interesat mai mult de ceea ce se întâmplă în teren, în jocul echipei pe care o antrenează.

„Este o perioadă în care suntem interesaţi să lucrăm mai mult şla omogenitate, pentru că avem multe jucătoare noi în echipă, iar timpul este destul de scurt. Nu vreau să pun presiune pe rezultate ci vreau ca fetele să respecte ceea ce le cer de pe bancă. Sunt meciuri de verificare care au tocmai acest rol, de a îmncerca mai multe variante şi a vedea care este cea potrivită echipei”, a spus tehnicianul Coronei.

În perioada 17-18 august, Corona va participa la un turneu la Roman alături de SCM Gloria Buzău, Danubius Galaţi şi CSM Roman. De asemenea, pe finalul lunii august, handbalistele Coronei se vor deplasa în Croaţia, pentru un turneu la Koprivnica, alături de Podravka, Krim şi Pogon Baltica Szczecin.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate