De-a v-ați ascunselea cu… Noul Spital al Brașovului

De-a v-ați ascunselea cu… Noul Spital al Brașovului

Așa am senzația că „se joacă” unii cu destinul proiectului Noului Spital Clinic Regional de Urgență al Brașovului.
De ce spun asta? Pentru că o primă întâlnire cu reprezentantul BERD a „grupului de lucru” în componența propusă de Primarul George Scripcaru a avut deja loc săptămâna trecută fără ca reprezentanții Asociației Noul Spital al Brașovului măcar să știe, d’ apoi să mai fie și invitați!
Iar o alta se pregătește pentru miercuri, 8 august. În aceleași condiții, adică fără ca ANSB să fie prezentă și să susțină proiectul! Pe care asociația l-a inițiat, l-a conceput, l-a dezvoltat, i-a găsit varianta de finanțare și l-a promovat în comunitatea brașoveană! Mai simplu spus, după aproape trei ani de muncă l-a adus practic în stadiul doar de a fi implementat, ceva de genul „mură-n gură”!
Bun! Că niște domni nu ne vor la masa discuțiilor, mai că aș putea înțelege… Dar să duci înainte un proiect direct spre ratare, fără chiar să ai înțelegerea acestei tragedii, asta nu mai e de înțeles. Și nici de acceptat!

Ca urmare, pentru că telefoanele sună în gol („abonatul nu răspunde, vă rugăm reveniți!”) iar timpul nu mai are răbdare, am luat câteva decizii:
Prima: Brașoveni, aveți AICI proiectul Noului Spital Regional, așa cum a fost deja prezentat de ANSB în mai multe ocazii și în forma în care l-am „predat” inclusiv Primăriei. Ca să îl înțeleagă toată lumea care dorește! Și să-l compare cu ceea ce se pregătește…
Secundo: Propunem și solicităm ca analiza acestui proiect să fie realizată de un colectiv mult mai larg de profesioniști și experți implicați în fenomenul sănătății publice, alături de care să fie invitați și membrii de valoare ai comunității brașovene! Numai așa proiectul va putea fi considerat cu adevărat „al comunității”, singura care are calitatea de beneficiar pe termen lung al acestuia!
Tertio: Anunțăm public că ANSB își declară disponibilitatea și voința de a participa (prin reprezentanți) la toate rundele de discuții și analize privind acest proiect.
Că așa este și corect, și moral!
Nu, domnilor?

Sau continuăm să ne jucăm de-a v-ați ascunselea?

  • dr. Dan Grigorescu
  • președintele ANSB Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate