Colaborarea PSD – ALDE nu funcționează la Codlea

Colaborarea PSD – ALDE nu funcționează la Codlea

Consilierul local Ștefan Ciolan din Codlea este șeful Ligii aleșilor locali din ALDE, din carea fac parte  44 de persoane. Printre aceștia sunt și trei viceprimari, dintre care unul obținut la Predeal, recent, iar ceilalți la Beclean și Vulcan, imediat după alegerile de acum doi ani.

Din punct de vedere politic, o problemă pentru aleșii ALDE din Codlea este faptul că nu fucnționează alianța guvernamentală. În urbea de la poalele Măgurii, PSD și PNL au bătut palma, iar social-democrații s-au ales cu un viceprimar.

„Adevărul este că nu ne înțelgem, pentru că proiectele noastre de hotărâre au fost combătute de colegii din PSD fără argumente, iar până la urmă au fost votate în unanimitate, de toți consilierii. Încă din 2016 am încercat să purtăm o discuție la nivel județean cu PSD: dacă suntem în alianță la nivel central, să fim și în teritoriu. Au existat discuții purtate atât la conducerea centrală cât și judeteană, dar nu s-au concretizat într-o colaborare reală, și nu din vina noastră. Nu au dorit să colaboreze cu noi. Suntem patru împotriva a 12, dar am reușit să implementăm și să inițiem anumite proiecte”, a declarat Ștefan Ciolan miercuri, într-o conferință de presă.

El a și enumerat reuțitele legislative ale consilierilor ALDE la Codlea: construirea unei creșe de stat, care nu exista. La această oră se fac pașii premergători de a fi scoasă la licitație pe SEAP, investiția se cifrează la peste 6 milioane de lei și peste 2 ani ar trebui să devină realitate. O altă reușită este reabilitarea integrală a străzilor, în anumite cartiere, care periodic aveau probleme de infrastructură.

„Am militat pentru majorarea burselor de merit pentru elevi, există o diferență între cele de merit și cele sociale, de 50 de lei, și se acordă pentru cei care au media peste 9,50. De asemenea, o altă reușită este reabilitarea vechiului sediu al clubului elevilor. Mobilierul era de peste 40 de ani, a fost schimbat anul trecut în decembrie. Mai aminesc înființarea a doua cabinete stomatologice, la Liceul Simion Mehedinți și pe strada Horea, care se vor ocupa de prevenție. Am mai cerut înființarea unei toalete publice în centrul orașaului, pentru că ne propunem să devenim un orșa turistic și este nevoie de o astfel de investiție în caest sens. Urmează ca anul viitor să o finanțăm și să o implementăm”, a afirmat Ciolan.

Însă, poate cea mai gravă problemă la Codlea este subdimensionarea rețelelor de canalizare. În urmă cu trei ani s-au cheltuit peste 17 milioane de euro pentru reabilitarea rețelelor de canalizare. Din păcate, pe anumite străzi, implementarea acestui proiect crează neplăceri codlenilor. În trecut, tuburile aveau un diametru de 400 sau 600 mm,  și au fost subdimensionate la 250, iar la orice ploaie străzile sunt inundate.

Referitor la redeschidere societății Protan, Ciolan susține că nu dorește să se închidă, ci să nu mai polueze, să pună în funcțiune filtrele, pentru că seara miroase în toată Codlea, insuportabil: „Sunt monitorizați, e adevărat, iar o serie de cetățeni au făcut o reclamație la Garda de Mediu. Sunt curios dacă cineva de la această instituție va merge acolo să vadă ce se întâmplă”.

„La cultura, colega Corina Nica, este inițiatoarea Festivalului Național Dor de Folk, desfășurat la Casa de Cultură Municipală Codlea. Ajung aici în jur de 400 de copii. De asemenea, Cenaclul scriitorilor codleni a promovat autor locali, inclusiv din Țara Bârsei, iar în septembrie, la un târg de carte de la Universitate, Corina Nica va lansa un volum de poezii”, a mai menționat consilierul codlean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate