Sistemul de tiroliene de la „Şapte Scări“ va ajunge până aproape de Dâmbul Morii

Sistemul de tiroliene de la „Şapte Scări“ va ajunge până aproape de Dâmbul Morii

Sistemul de tiroliene de la „Şapte Scări“, considerat cel mai lung din România, respectiv un traseu total de parcurs de 2,17 km, care porneşte de la Canionul „Şapte Scări” şi se termină la Popasul „Cascada cu Apă Vie”, va fi prelungit.

Administratorul canionului  Regia Publică Local a Pădurilor Săcele, spune că acesta va fi exins cu încă 14 tronsoane, care vor avea o lungime totală de 1,6 kilometri, iar punctul final va fi în zona Dâmbul Morii, la intrarea pe traseul turistic „Drumul Familiar“.

Cel mai lung segment din noul tronson va avea 205 metri. Până acum au fost montate cablurile pentru noile tronsoane, au fost realizate platformele, iar în prezent se lucrează la realizarea scărilor.

În perioada următoare va începe construirea unui foişor la capătul traseului, unde se vor putea lăsa echipamentele.

Reprezentanții canionului și-au propus să deschisă  noul segement de tiroliană din data de 15 august.

„Ne-am propus ca în 15 august să punem în funcţiune şi noul tronson, dar totul depinde de vreme. În ultima perioadă, din cauza ploilor, lucrările au avansat destul de încet”, a declarat Sorin Hermenean, de la Regia Pădurilor Săcele.

Extinderea sistemului de tiroliene şi construirea noului foişor costă 220.000 lei, fără TVA, bani care vor fi asiguraţi din bugetul propriu al regiei.

După finalizarea lucrărilor, sistemul de tiroliene de la „Şapte Scări” va avea o lungime totală 3,8 kilometri şi va fi compus din 35 de segmente. Patru dintre ele, situate în zona „Cascada cu Apă Vie“ sunt destinate copiilor. Cel mai lung segment, care deja există şi este funcţional, are 304 metri.

În prezent accesul la tiroliana de la „Şapte Scări“ costă 50 de lei, însă după ce va fi pus în funcţiune şi noul sistem, tariful va creşte, dacă turiştii vor să să utilizeze în întregime traseul, până la Dâmbul Morii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.