Dezbatere cu antreprenori din orașul Râșnov

Dezbatere cu antreprenori din orașul Râșnov

O audiență la Biroul Parlamentar al deputatului Roxana Mînzatu a dus la organizarea unei întâlniri cu 30 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Râșnov. Dacă la început fuseseră cerute lămuriri strict despre programele de finanțare care îi privesc pe comercianții din oraș, amploarea întâlnirii a făcut să se vorbească despre programe așteptate și de celelalte categorii de mici investitori.

La ordinea zilei a fost Start-Up Nation, cel mai cunoscut program al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat. Despre acesta se poate spune că ediția din 2018 va fi mai bună decât cea din 2017, din punct de vedere al funcționării. Primul an a însemnat o aplicare cu destule noutăți, iar schema de personal a Agențiilor Teritoriale a mai fost mărită doar la începutul acestui an. Au fost întârzieri la cei care au apelat la credite punte, pentru că metoda a presupus un circuit de verificare dosare la bancă, la Fondul de Garantare, dar mai ales la Fondul de Contragarantare, despre care mulți antreprenori nu știau. De acum încolo, Ghidul programului va include toate informațiile despre cele trei bănci partenere și despre cele două fonduri. Practic, doritorilor li se va explica faptul că cine dorește un comision mai mic pentru girarea creditelor, va apela la Fondul de Contragarantare, ceea ce se va traduce prin timp de așteptare în plus. Cei care se grăbesc, vor plăti un comision mai mare. Este vorba despre bani primiți gratuit de la stat, așa că și antreprenorii și consultanții trebuie să fie mai atenți și mai serioși în a respecta prevederile acordului de finanțare. O noutate este că planul de afaceri va fi simplicat pe zona financiară, vor fi, de exemplu, eliminarea proiecțiilor. Estimările sunt că noua sesiune de depunere a planurilor de afaceri în acest program va începe în toamnă”, explică deputatul Roxana Mînzatu.

La întâlnirea de la Pensiunea Rosenau au participat, ca speakeri invitați, directorul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului din Brașov, Florin Luca și directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Cosmin Roșia.

Reprezentantul instituției de stat a prezentat programele de finanțare nerambursabilă finanțate din bugetul de stat pentru IMM-uri, iar unul este dedicat chiar firmelor active din comerț și servicii, exact cererea din Râșnov. De interes au fost și programul pentru microindustrializare, și cel pe internaționalizare, derulate prin intermediul Agenției.

Cel mai important semnal e că toate programele guvernamentale au banii alocați prin buget, în perspectiva lansării. Și mă bucură interesul de care se bucură și programul de formare antreprenorială UCTAD/EMPRETEC. Anul acesta, cursul, care se desfășoară intensiv pe parcursul a opt ore, va fi chiar la Brașov, este foarte bun pentru antreprenori, e deja căutat, după edițiile din în anii trecuți. După această discuție de trei ore, foarte rodnică, am ajuns la concluzia că și mediul de afaceri din Brașov ar avea nevoie de astfel de întâlniri. Cel mai probabil îl voi invita pe ministrul Radu Oprea la o întâlnire cu asociațiile de intreprinzători, în următoarele luni”, spune Luca. 

Căutare vor avea și oportunitățile de finanțare alternative la programele guvernamentale. Potrivit directorului general al CCI Brașov, cele mai recomandate sunt Romania Start Up Plus, sustinut din fonduri UE, dar și cursurile de antreprenoriat urmate de concursurile de planuri de afaceri cu subvenție de până la 35 de mii de euro: „În cazul acestora din urmă, adresate mediului urban, cei care aplica nu trebuie sa isi infiinteze firma decat dupa ce au castigat concursul de planuri de afaceri, iar subvenția se acordă în două tranșe, din care prima, la început, este de 75%”.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.