A fost semnat contractul pentru etapa a III-a la execuția Aeroportului

A fost semnat contractul pentru etapa a III-a la execuția Aeroportului

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat astăzi contractul de execuție de lucrări cu firma bucureșteană SC PORR Construct SRL, cea care a câștigat licitația pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Execuție cale de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extindere a rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare”.

Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 26.581.072,28 lei la care se adaugă TVA în valoare de 5.050.403,73 lei.

„După patru ani de blocaje, reluăm construcția Aeroportului de la Ghimbav și suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus să realizăm pentru a duce la bun sfârșit acest proiect pe care toți brașovenii și-l doresc cu ardoare. Mă bucur că rezultatul licitației n-a fost contestat, dar acest lucru era de așteptat din moment ce am luat toate măsurile pentru a nu exista niciun fel de obiecții din partea ofertanților. Astfel, în doar câteva zile constructorul poate intra pe teren pentru a-și organiza șantierul. Suntem foarte bucuroși că am depășit cu bine această etapă procedurală și acum putem continua investițiile la Aeroport, mai ales că avem banii asigurați în bugetul județean”, afirmă președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.
Potrivit prevederilor contractuale, firma se obligă să execute lucrările în termen de 110 zile calendaristice (echivalentul a 15 săptămâni și 5 zile), conform ofertei. Termenul decurge de la data emiterii ordinului de începere a execuţiei lucrărilor, după ce firma constituie garanția de bună execuție, în cuantum de 10% din prețul contractului și administrația județeană predă constructorului amplasamentul liber de orice sarcini. Pentru organizarea șantierului, firma are la dispoziție o perioadă de mobilizare de 5 zile.

Înainte de lansarea șantierului, executantul este obligat să prezinte administrației județene, spre aprobare, graficul detaliat de execuţie a lucrărilor în ordinea tehnologică de execuţie. Agrearea graficului de execuţie reprezintă angajamentul ferm al executantului de a efectua lucrările la termenele stabilite. La terminarea lucrărilor, constructorul va avea la dispoziție 6 zile pentru probe, teste, verificări și recepție.
Conform contractului, perioada de garanţie acordată lucrărilor este de 62 luni – de la data semnării Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, până la recepţia finală. La expirarea perioadei de garanţie acordată lucrărilor se va semna Procesul-verbal de recepţie finală. Astfel, se vor realiza următoarele obiective: cale de rulare Alfa (cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente); platforma de îmbarcare-debarcare (care va avea dimensiunea de 135 m/145 m şi va permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 metri); canalizare pluvială pentru obiectivele proiectate și pentru pista de decolare-aterizare existentă; montare tubulatură de balizaj pentru obiectivele proiectate (cale de rulare și platformă); iluminat platformă; elemente de protecție a construcțiilor din ban da pistei.
În perioada imediat următoare, Consiliul Județean Brașov va lansa patru licitații pentru realizarea celorlalte componente ale Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
1. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție:
Obiectul 2 – Clădire energetică;
Obiectul 3 – Remiză PSI;
Obiectul 4 – Posturi control acces;
Obiectul 5 – Gospodărie de apă;
Obiectul 7 – Parcare auto + drum acces terminal – DJ 103C;
Obiectul 9 – Drumuri tehnologice interioare;
Obiectul 11 – Împrejmuiri și porți;
Obiectul 12 – Rețele interioare în aeroport;
Obiectul 24 – Platforma antisuflu.
2. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție Obiectul 1 – Terminal de pasageri, inclusiv planurile de arhitectură cu indicarea fluxurilor de pasageri și bagaje pentru trafic intern și internațional.
3. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție Obiectul 23 – Amenajare bandă pistă conform normelor EASA revizuite la zi.
4. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție turn de control și sistem de balizaj.

Loading...
  1. Este bine cand se porneste totusi cate o investiţie pentru Braşov sa fim optimisti . Bucureştenii ca să facă o extindere a aeroportului Otopeni au un buget de un miliard de euro pe când tot aeroportul din Braşov costă doar 57 de milioane de euro . Cu toate acestea Bucureştiul nu dă nici un ban din buget pentru aeroportul braşovenilor .Brasovul are nevoie de acest aeroport de vreo 100 de ani ca de aer ,pentru ca în caz de cataclisme, de urgente nationale si de deplasari economice rapide aeroportul poate fi o salvare . In toate analizele privind desemnarea Brasovului ca si capitala culturala, artistica sau orice eveniment important , ca si punctaj determinant este „Aeroportul” .Toti cei care nu gandesc astfel pentru Brasov vor invoca tot felul de curenti , de impacte defavorabile si mai stiu eu ce . Hitler cand facea autostrazi si aeroporturi in Germania fiti convinsi ca nu avea nici un studiu de curenti de forfecare ,de impact sau de fezabilitate si nemtilor le-a prins foarte bine . Nu stiu daca aeroportul Brasov va fi un succes financiar de la inceput dar sigur le va prinde foarte bine Brasovenilor si investitorilor care nu vor mai fi obligati sa faca din Bucuresti sau Sibiu cate 3-4 ore sa ajunga pana la Brasov. Credeţi-mă că mulţi îşi dau seama că după 2-3 ani aeroportul va trebuii mărit pentru că piaţa o va cere. Dupa cum vedeti nici un guvern nu a vrut sa ajute acest demers si deci cu atat mai mult este laudabil efortul judetului de eleborare a acestui proiect . La intrarea in judetul Brasov ar trebui instalat un panou cu toti cei care sau impotrivit acestui proiect iar pe primele locuri ar trebui sa fie Traian Basescu omul care a omorat rand pe rand Flota Romaniei, transportul feroviar si cel rutier (cand toti din jurul Romaniei construiau autostrazi el spunea la Marius Tuca ca Romania nu are nevoie de autostrazi ) , Radu Berceanu care spunea ca el cat va fi ministru transporturilor in Brasov nu se va construi aeroport.si in general PDL-ul , si multi altii . Sa privim acesta veste ca pe o raza de speranta si sa ajutam fiecare dintre noi cu ce putem , chiar si cu influenta . Ma asteptam mai mult de la domnul Tiriac care stie destul de bine cand a venit cu investitorul American pentru Stegu Rosu (uzinele Roman) in anul 1992 , acesta i-a spus ca ar veni dar daca nu este aeroport nu.Dragi Braşoveni lupta voastră trebuie să fie pentru obiectve care ne fac bine nouă ,nu sibienilor nu bucureştenilor , nu târgumureşenilor nu oltenilor sau moldovenilor . Noi avem cel mai frumos ţinut din această ţară şi pentru asta suntem loviţi de toţi nefericiţii din această ţară şi nu numai. Hai să ne păstrăm foţele pentru a milita pentru idealurile Braşovului şi să nu intrăm în jocuri care se vor schimba la conducerea ţării olteni cu alţi olteni şi pe care îi doare undeva de Braşov. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe braşoveni şi pe Braşov.Dacă noi nu facem ceva pentru noi nimeni nu va face pentru noi ba chiar î-ţi vor băga şi beţe în roate .Binele ţi-l faci tu singur nu ţi-l face nimeni.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via