Dacă nu e comisie, e grup de lucru pentru construirea Spitalului Clinic de Urgență Brașov

Dacă nu e comisie, e grup de lucru pentru construirea Spitalului Clinic de Urgență Brașov

În data de 14 iunie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a emis Ordinul nr 763 privind constituirea Grupului de lucru în vederea realizării obiectivului de investiţie ,,Construire Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov”, etapă necesară în vederea pregătirii documentaţiei pentru edificarea acestui obiectiv de investiţii.

„Conform discuţiilor avute luna trecută cu doamna ministru şi reprezentanţii BERD, a fost selectată echipa din cadrul Ministerului Sănătăţii care va lucra, împreună cu echipa noastră, în vederea elaborării documentelor necesare pentru construirea acestui spital. În următoarele zile va fi constituită şi echipa locală, după care vom începe lucrul la partea de documentaţie. Mă bucur de faptul că doamna ministru a nominalizat în acest grup de lucru inclusiv un secretar de stat, ceea ce spune foarte mult despre importanţa pe care ministerul o acordă acestui proiect. Următoarele săptămâni vom beneficia şi de sprijinul unui consultant BERD şi sper ca în luna iulie să putem prezenta Consiliului Local o propunere de protocol privind acordarea de consultanţă de către BERD. Este un proiect important pentru braşoveni şi pentru întreaga regiune, iar implicarea ministerului, în primul rând, dar şi a BERD-ului, face ca această investiţie să se poată realiza în cel mai scurt timp posibil”, a declarat primarul George Scripcaru, după comunicarea Ordinului de ministru.

Conform precizărilor din acest act normativ, responsabilităţile grupului de lucru din partea Ministerului Sănătăţii sunt următoarele:

– asigură sprijin reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale, în vederea îndeplinirii obiectivului de investiţie;

– identifică, împreună cu reprezentanţi autorităţii administraţiei publice locale, mecanismele de implementare a programului de modernizare a infrastructurii spitaliceşti, în vederea accesării de fonduri pe model parteneriat public-privat;

– participă la discuţii cu finanţatori externi, în vederea stabilirii cadrului necesar îndeplinirii acestui obiectiv.

PSD are probleme, ca de obicei, cu societatea civilă

Biroul de presă al PSD Brașov a făcut lumină și în ceea ce rivește componența grupului de lucru.

„Din acest colectiv vor face parte reputați specialiști din cadrul Direcției asistență medicală și sănătate publică, ai Direcției Management structuri și unități sanitare și ai Direcției generale, juridică și resurse, precum și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Brașov”, se arată într-un comunicat de presă.

Cu alte cuvinte, tocmai inițiatorii acestui proiect, Asociația Noul Spital al Brașovului, sunt scoși din schemă, probabil pentru a culege laurii un anumit senator PSD de Brașov…

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.