Oportunități europene de finanțare pentru IMM-urile din România, prezentate la Bruxelles la inițiativa eurodeputatului PSD Răzvan Popa

Reprezentanți ai mediului de afaceri din Brașov și Covasna, de la ADR 7 Centru, oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanți ai Camerelor de Comerț si Industrie din Brașov, Sibiu, Argeș și specialiști în politici regionale au discutat luni și marți la Bruxelles despre oportunitățile europene de finanțare pentru IMM-uri, la inițiativa eurodeputatului PSD Răzvan Popa, care a organizat, la Parlamentul European, seria de conferințe cu tema: ”Fondurile UE destinate IMM-urilor în actualul și viitorul cadru financiar multianual. O politică de coeziune corectă și care aduce beneficii regiunilor și orașelor europene”.

Pe parcursul a două zile de conferințe au fost analizate instrumentele de finanțare accesibile sectorului IMM, dar și perspectivele existente în acest sens, în proiectul noului Buget al UE.

”Există bani europeni disponibili, precum și multe idei de afaceri – în România, dar de multe ori legătura între finanțări și idei se face mai greu. Mi-am propus să reunesc, într-o serie de discuții foarte aplicate, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorităților din mai multe județe din regiunea Centru și reprezentanți ai instituțiilor europene – în primul rând de la Comisie. Întâlnirile de acest tip sunt utile pentru că pot oferi o platformă celor din domeniu să își exprime punctul de vedere, să ceară sprijin instituțiilor europene, să își expună nevoile reale – și, aceasta, în contextul discuțiilor despre viitorul Buget al Uniunii Europene. Sectorul IMM din România a crescut semnificativ în ultimii ani. Cu toate acestea, există încă o marjă importantă de creștere pentru sectorul IMM, iar în acest sens ar trebui utilizate fondurile europene. IMM-urile s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani mai ales în regiunea București-Ilfov, dar alte regiuni au fost mai puțin beneficiare ale acestei creșteri”, a declarat Răzvan Popa în cadrul evenimentului.

“În urmă cu mai mult timp, am fost printre primii care a inițiat o lege a IMM-urilor. Pentru ca economia unui stat se bazează pe intreprinderile mici si mijlocii și pe felul în care acestea se dezvoltă. În calitate de raportor pe programul Orizont Europa 2021 -2027, un program de 100 de miliarde de euro pentru cercetare și inovare, cred că este vital să existe o legătură directă între mediul de afaceri și cel universitar. Aceasta colaborare poate sa transfere, rapid si eficient, rezultatele cercetărilor si inovării în diferite domenii, către zona economica și de afaceri. Fapt ce va duce la o dezvoltare economică, mai ales in zona IMM și este păcat sa nu se folosească fondurile europene pentru acest lucru”, a afirmat europarlamentarul Dan Nica, coordonator in cadrul Comisiei de Industrii, Cercetare si Energie din Parlamentul European și liderul grupului de eurodeputați PSD.

„Definitivarea Pieței Unice Digitale în toate aspectele ei reprezintă o realizare deosebit de importantă a Uniunii Europene, dar și o prioritate a României pentru mandatul la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Garantarea accesului la internetul de foarte mare viteză aduce o contribuție semnificativă la promovarea atât a valorilor și principiilor fundamentale ale UE, cât și a obiectivelor Pieței Unice și Pieței Unice Digitale. În ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii, atât Comisia Europeană cât și Parlamentul European acordă o mare atenție acestui sector economic important. Posibilitățile de finanțare a IMM urilor sunt multiple, pe o paletă largă de axe și vă îndemn să folosiți banii europeni pentru a va dezvolta afacerile mai ales in domeniul inovații și în cel digital”, a arătat Luminița Odobescu, Ambasadorul României la Uniunea Europeană.

Printre cei care au luat cuvântul în cele două zile de conferință se numără Dan Nica, coordonator in cadrul Comisie pentru Industrii, Cercetare și Energie din Parlamentul European Luminiţa Teodora ODOBESCU, Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană  Moray GILLAND, Șeful Departamentului Dezvoltarea politicilor și analiza economică, din cadrul Comisariatului Politici regionale; Hervé DUPUY șef de Departament în cadrul Comisariatului european pentru economie digitală și societate digitală și coordonator al echipei de proiect privind Inițiativa WIFI4EU; Alina Ujupan, reprezentant al Comisariatului European pentru Economie digitală și societate digitală; Gabriela MARA, Agenția Executivă a Comisiei Europene pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii; Isabelle THOMAS, eurodeputat, membru al Comisiei pentru bugete; Zeljko PAZIN, reprezentant al Forumului european al manufacturierilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.