Angajații de la Electrica Brașov au ieșit din nou în stradă

Angajații de la Electrica Brașov au ieșit din nou în stradă

Aproximativ 150 de angajați ai Societății de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud au ieşit miercuri, din nou în stradă pentru a protesta.

Sindicaliștii au pichetat timp de două ore, de la 15.00 la 17.00, sediul Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud, care are în subordine șase județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

La acțiune, care s-a desfășurat după orele de servici, au participat și reprezentanți ai sucursalelor din celelalte județe.

Liderului sindical, Dorin Danciu, spune că nemulțumirile care îi scot în stradă sunt aceleaşi ca în 23 mai, când au pichetat prima oară sediul: încălcarea Contractului Colectiv de Muncă și a Codului Muncii, precum şi condițiile proaste de muncă, lipsa de personal, și nivelul scăzut al salariilor.

Protestatarii, în mare parte electricieni, solicită echipament de protecție adecvat, angajări de personal, dar și creşteri salariale de minimum 10%, care, susțin ei, nu au mai fost majorate de 9 ani.

După acțiunea din 23 mai, conducerea societății a remis presei un comunicat în care susține că în ultimele luni au fost 15 runde de negocieri cu liderii Federației „Univers”, dar că sindicaliștii au venit ulterior cu alte solicitări, de modificare a celor convenite și astfel s-a ajuns la impas.

Sindicaliștii au obținut de la Primăria Brașov aprobare pentru pichetare pe trotuarul de la intrarea în sediu, nu în curtea societăți.

Foto: Liliana Jighira

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate