Statistică ingrijorătoare! 22 de morţi în doar 5 luni pe şoselele din judeţul Braşov

Statistică ingrijorătoare! 22 de morţi în doar 5 luni pe şoselele din judeţul Braşov

Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Brașov, peste 300 de accidente rutiere s-au produs în primele 5 luni ale acestui an pe raza județului Brașov.

În urma acestor accidente, 407 persoane au fost rănite, iar 22 de persoane au decedat.

De la începutul anului și până la data de 3 iunie, s-au înregistrat 106 accidente grave, în urma cărora 22 de persoane și-au pierdut viața, 102 persoane au fost grav rănite, iar 42 de persoane au ușor rănite, relatează transilvania 365.ro.

De asemenea, în cele 5 luni s-au produs și 211 accidente ușoare din care a rezultat rănirea ușoară a 263 persoane.

„În ceea ce privește cauzele, acestea sunt: neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității de trecere pietonilor, indisciplina pietonilor în trafic și o cauză secundară, conducerea sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat subcomisarul Ionuț Marin, purtător de cuvânt I.P.J. Brașov, citat de brasovtv.com.

Ca o comparație, anul trecut, în primele zece luni, echipajele ISU Brașov au intervenit la 623 de accidente rutiere, în urma cărora 29 de persoane și-au pierdut viața.

Foto: arhiva

Leave a Reply

Your email address will not be published.