Dacă tot vorbim despre Tunelul Timpului la Castelul Bran. Merita 60 de milioane de euro?

Dacă tot vorbim despre Tunelul Timpului la Castelul Bran. Merita 60 de milioane de euro?

În urmă cu aproximativ zece ani, o ştire din Braşov a ţinut prima pagină a ziarelor. Posibila vânzare-cumpărare a Castelului Bran, după retracedarea acestuia moştenitorilor.

Cel care a provocat o adevărată furtună mediatică la acea vreme este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Oferta primită atunci de la mostenitori presupunea achitarea de catre Consiliul Judetean a 2.600.000 de euro, iar restul pana la 60 milioane de euro sa fie dati din exploatarea Castelului, într-un sistem de leasing pe o perioadă de zece ani.

De câțiva ani, firma care administrează Castelul Bran are un profit net de circa 3 milioane de euro. În acest context, în 20 de ani Castelul ar fi fost achitat, după care monumentul de referință la nivel mondial ar fi rămas în proprietatea comunității și ar fi reprezentat o resursă foarte importantă la bugetul județului.

Din păcate, la acea vreme, nici ministrul Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, nici politicienii din Brașov, nu au înțeles oportunitatea preluării Castelului Bran, ba subiectul a fost tratat exclusiv politic. Cine a pierdut?…

Punem această întrebare mai ales că, începând cu 1 iulie, turiştii care vin la Castelul Bran pot păşi în Tunelul Timpului, o investiţie de 1 milion de euro. Este vorba despre un tunel secret care nu a fost niciodată deschis pentru turişti de la construcţia sa de acum mai bine de 80 de ani.

Citiţi mai multe AICI!

Leave a Reply

Your email address will not be published.