După finanţarea proiectelor pentru sportul de performanţă, Consiliul Judeţean face praf şi proiectele culturale

După finanţarea proiectelor pentru sportul de performanţă, Consiliul Judeţean face praf şi proiectele culturale

După ce newsbv.ro a denunțat ingineriile financiare de la Consiliul Județean Braşov în ceea ce privește susținerea proiectelor pentru sportul de performanță, iată că au apărut probleme și în ceea ce privește finanțarea proiectelor culturale.

De data aceasta, cu subiect și predicat, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a atacat dur conducerea Consiliului Județean Brașov pentru modul în care au fost acceptate la finanțare proiectele culturale, prioritate având cele sub egida Centenarului România 100.

Primăria Făgăraș dă în judecată Consiliul Județean Brașov

Conducerea Primăriei Făgăraș a luat această decizie pentru că sunt revoltați de modul cum proiecte care nu au legătură cu Unirea au fost punctate grosier, iar cel depus de Casa de Cultură Făgăraș, „Uniți în centru“, a fost declarat neeligibil.

Este vorba despre un proiect care avea patru activități organizate în Făgăraș, cu ocazia centenarului Marii Uniri: Tabăra Internațională de Muzică, Ziua Universală a Iei, Festivalul „Făgăraș, foaie de ceapă“ și „Întâlnirea coregrafilor în centru“.

Pentru toate aceste activități bugetul era de 200.000 de lei (o medie de 50.000 de lei/eveniment), cu o cofinanțare de 50% din parte Primăriei Făgăraș. Deci practic, Consiliul Județean Brașov ar fi urmat să finanțeze, doar 100.000 de lei (25.000 de lei/eveniment).

Inițial, proiectul Casei de Cultură din Făgăraș a luat 75 de puncte însă, după contestație, punctajul acordat proiectului a fost de doar 68 de puncte.

Coincidenţă, sau nu, niciun proiect depus de primăriile din Țara Făgărașului nu a fost finanțat. În acest context, evenimentele vor avea un impact la un nivel mult mai mic… Pe de altă parte, Consiliul Judeţean a ajuns să finanţeze masiv proiecte din municipiul Braşov, în contexul în care şi Primăria a avut propria sesiune.

Mai mult, sunt proiecte finanțate și de Primăria Brașov și de către Consiliul Județean, la sume sensibil egale: Amural Festival Vizual – municipalitatea cotizează 99.200 de lei, iar județul 99.250. 

Culmea, proiecte considerate de Primăria Braşov slăbuţe au fost mult apreciate de comisia de la judeţ, cum ar fi, de exemplu, Braşov Jazz & Blues Festivalul, ediţia a VI-a şi Dracula Film Festival, ale Asociaţiei Fanzin.

În contextul dat, nu ar fi mai bine să salveze Consiliul Judeţean Braşov banii şi să nu-i mai arunce aiurea pe proiecte mai mult sau mai puţin fanteziste şi să se concentreze pe realizarea Aeroportului şi, eventual, pe construirea unui nou spital al Braşovului?

Lista proiectelor finanţate de Primăriei, AICI, iar cele declarate eligibile AICI.

Iată lista completă a proiectelor care au primit finanțare de la Consiliul Județean Braşov

Proiecte cu buget mai mare de 200.000 lei, admise spre finanţare  

1. „Braşov Jazz & Blues Festivalul, ediţia a VI-a” – Asociaţia Culturală Fanzin (92,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 100.000 lei
2. „C’Art Fest – Festivalul Internaţional de Artă Cristian, ediţia a V-a, 15 – 22 iulie 2018” –  Asociaţia C’Art Fest  (89,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 100.000 lei
3. „Amural Festival Vizual” – Asociaţia Amural (84.33 puncte) – finanţate nerambursabilă: 99.250 lei
4. „Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, ediţia a 10-a” – Asociaţia Râşnov Society (83,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 97.700 lei

 Proiecte cu buget mai mic de 200.000 lei, admise spre finanţare  

1. „Musica Barcensis 2018, ediţia a IX-a” – Fundaţia Forum Arte (88,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
2. „Salon BD România 100” – Asociaţia Forums (87,33 puncte) – finanţare nerambursabilă 47.830 lei
3. „Uniţi prin muzică – Primă audiţie muzicală de instrumente baroce în România – Patimile după Matei- oratoriul de Johann Sebastiann Bach”  – Asociaţia Forum Arte (86,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
4. „Les films des Cannes a Braşov, ediţia a II-a” – Asociaţia Cimemascop (86,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
5. „Dracula Film Festival, ediţia a VI-a” – Asociaţia Culturală Fanzin (82,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
6. „Festivalul Internaţional de Teatru Maghiar în Braşov, ediţia a II-a” – Asociaţia pentru Diaspora Maghiară din Transilvania (81,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.500 lei
7. „Vulcanul Racoşului – resursă de dezvoltare culturală” – Asociaţia Carpaterra (81,00 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.000 lei
8. „Festivalul Săptămâna Haferland” – Fundaţia Michael Schmidt (79,67 puncte) – finanţare nerambursabilă: 49.925 lei
9. „Ziua stejarului” – Asociaţia Carpaterra (79,33 puncte) – finanţare nerambursabilă: 46.800 lei
10. „Vacanţa altfel” – Asociaţia Mioritics (77,67 puncte) – finnţare nerambursabilă: 50.000 lei
11. „Caravana Metropolis – Cinema în aer liber” – Asociaţia Culturală Metropolis (76,67 puncte) – finaţare nerambursabilă: 49.999 lei
12. „Cinematour Kids – ediţia a II-a, Braşov” – Asociaţia Enkidu (74,67 lei) – finanţare nerambursabilă: 50.000 lei
13. „Antares Fest 2018, ediţia a II-a, Braşov” – Asociaţia Antares Sci-Fi & Fantasz Club

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.