A fost reluată licitaţia pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

A fost reluată licitaţia pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Zilele acestea a fost publicat un nou anunt de concesionare (cu nr. 2981) privind „Delegarea gestiunii prin concesionarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov”, după ce la licitaţia de la începutul lunii martie nu s-a prezentat nici o ofertă. Perioada pentru care se va încheia contractul de concesiune este tot de 5 ani, cât era prevăzut şi în procedura anterioară.

„Sper ca de data aceasta să avem măcar o ofertă şi să putem încheia un contract, astfel încâtsă scadă din ce în ce mai mult situaţiile în care unii confundă intersecţiile sau trecerile de pietoni cu parcările. Nu am făcut modificări majore la caietul de sarcini, cu excepţia faptului că nu a mai fost prevăzută o suprafaţa minimă pentru depozitare maşinilor ridicate şi, de asemenea, nu mai este prevăzută nici o sumă minimă care trebuie virată de concesionar ca redevenţă. În cazul acestui criteriu eliminat din caietul de sarcini, am ţinut cont de faptul că nu depinde de concesionar câte maşini sunt parcate neregulamentar şi pentru câte dă poliţia dispoziţie de ridicare, astfel încât nu putem calcula un prag minim de redevenţă“, a precizat viceprimarul Laszlo Barabas.

Conform prevederilor H.C.L. nr. 479/2017, art. 4, tarifele aprobate sunt următoarele:

Tariful de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

  • – cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 300 de lei;
  • – cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 370 de lei;

Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

  • – cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 150 de lei;
  • – cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 200 de lei;

Tarif zilnic depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă: 50 de lei. Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data şi ora depozitării, nefracţionat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate