Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul tânărului din Teliu, care are nevoie de transplant pulmonar

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul tânărului din Teliu, care are nevoie de transplant pulmonar

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul lui Călin Farcaş, tânărul de 29 de ani din Teliu care are nevoie de transplant pulmonar.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în cazul acesta este analizată încălcarea prevederilor din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la ocrotirea sănătăţii.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vine după ce, în aprilie, Călin şi-a mobilizat familia şi prietenii şi i-a chemat pe toţi în faţa Spitalului Judeţean.

Alături de ei au ieşit și câteva zeci de braşoveni, pentru un protest prin care au vrut să atragă atenţia asupra situaţiei în care se afla Călin Farcaş, tânărul căruia statul român nu îi poate asigura transplantul pulmonar de care are nevoie.

Călin Farcaș a fost diagnosticat în urmă cu trei ani cu hipertensiune pulmonară, o boală foarte rară care îi afectează vasele de sânge din interiorul plămânilor.

Acum este țintuit într-un scaun cu rotile și este dependent de un aparat de oxigen 24 de ore din 24 şi are nevoie de transplant pulmonar, însă, având în vedere că România nu mai are un acord cu Eurotransplant, cele mai multe clinici din străinătate l-au refuzat.

Pentru a putea efectua această operaţie, a fost organizată campanie de strângere de fonduri, iar în timp record, de numai trei zile, s-a stâns suma de 200.000 de euro, de care Călin are nevoie pentru a face transplantul la o clinică din India.

35 de persoane sunt într-o situație similară

În România, situaţia tansplantului pulmonar nu este deocamdată în măsură să dea speranţe acestor bolnavi.

Cei 35 de pacienți aflați în aceeași situație sunt nevoiţi să se lupte cu un sistem care nu le poate oferi în timp util serviciile medicale de care au nevoie şi la care au dreptul. În ultimul an doar un bolnav a fost operat, în Austria.

În aceste condiţii, Avocatul Poporului a intervenit joi şi a precizat că „în conformitate cu Regulamentul Consiliului European (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi a Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/72, pacienţii pot beneficia de tratament în străinătate dacă îndeplinesc cumulativ două condiţii”.

Prima este ca „tratamentul respectiv trebuie să facă parte obligatoriu din lista serviciilor medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România”.

A doua condiție este ca „tratamentul respectiv să nu poată fi efectuat în România în intervalul de timp necesar în mod normal, avînd în vedere starea de sănătate a pacientului şi evolutia prognozată a bolii“.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate