Primii zimbri din Rezervaţia de la Vama Buzăului, eliberaţi în mediul natural

Primii zimbri din Rezervaţia de la Vama Buzăului, eliberaţi în mediul natural

Patru zimbri, doi masculi și două femele, din Rezervaţia de la Vama Buzăului vor fi eliberaţi în mediul natural în localitatea Armeniş din judeţul Caraş-Severin, a anunţat preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, Mihai Pascu.

Acţiunea va avea loc în luna mai, în cadrul unui proiect coordonat de WWF (World Wide Fund for Nature – organizaţie internaţională independentă)

„Acest lucru depinde de echipa care vine de la Caraş-Severin, formată din medic veterinar, persoana care tranchilizează zimbrii, mijlocul de transport cu care vor fi transportaţi. Încet, încet ne dorim să eliberăm şi alte exemplare în mediul natural, dar Rezervaţia de la Vama Buzăului nu se va desfiinţa, numărul animalelor care rămân aici va fi mai mic. După ce se termină proiectul cu judeţul Caraş-Severin, următorul pas este să obţinem fonduri pentru a-l replica în Masivul Ciucaş, pentru că, de fapt, asta a fost intenţia de la început”, a explicat Mihai Pascu.

Administratorul Rezervaţiei ”Valea Zimbrilor” de la Vama Buzăului, Tiberiu Roth, a precizat că numărul zimbrilor aflaţi în rezervație este 26, 13 masculi şi 13 femele, iar 8 exemplare au murit în urma luptelor.

„Din păcate trebuie să vă spun că 10 exemplare de zimbri au murit, două de bătrâneţe, iar opt exemplare în urma luptelor dintre masculul dominant şi ceilalţi masculi. Acum lucrăm la un gard despărţitor, în care să fie transferat masculul dominat şi o parte dintre femele. Extinderea Rezervaţiei pe o suprafaţă de 80 de ha nu este posibilă deocamdată din lipsa fondurilor. Eliberarea zimbrilor în mediul natural este soluţia cea mai bună, dar acest lucru se poate face treptat şi este pe termen lung”, a spus Roth.

Rezervaţia „Valea Zimbrilor” este administrată în prezent de o asociaţie din care face parte localitatea Vama Buzăului – care deţine şi preşedinţia având în vedere că terenul este acordat de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Vama Buzăului – comuna Prejmer şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă (ADDB) a judeţului Braşov.

Rezervaţia de zimbri de la Vama Buzăului a fost înfiinţată în urmă cu zece ani printr-un parteneriar din care fac parte Consiliul Judeţean şi administraţia locală din Vama Buzăului.

Anul trecut, Rezervaţia de zimbri de la Vama Buzăului a fost vizitată de 18.000 de turişti.

Foto: arhiva

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate