Un brașovean, proaspăt tătic, a fost înjunghiat mortal în Londra

Un brașovean, proaspăt tătic, a fost înjunghiat mortal în Londra

Un brașovean în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat noaptea trecută  în apartamentul său din Colindale, nordul Londrei. Tânărul a fost tranportat de urgență la spital, dar, din păcate, din cauza rănilor foarte grave, a decedat.

Vecinii sunt șocați în Road Sudbourne şi au descris strada drept „liniștită”. Ei au mai spus că o femeie în vârstă trăieşte împreună cu fiul ei și cu doi nepoți în casa unde a avut loc crima.

Un suspect, în vârsta de 20 de ani, a fost văzut că a fost dus în cătușe aseară la sediul Poliției. El a fost interogat astăzi în legătură cu suspiciunea de crimă. De asemenea, o femeie în vârsta de 20 de ani a fost interogată astăzi în legătură cu crima.

Raul Nicolaie, scrie presa britanică,  ar fi ajuns în urmă cu cinci ani în Marea Britanie şi se crede că a locuit împreună cu prietena lui în Zenith Close, Colindale.

El a fost găsit cu o lovitură de înjunghiere la umăr ieri, în jurul orei 18.00. David Hass, prieten cu Nicolaie, spune că  „am văzut paramedicii că-l aduceau din casă pe o targă. Nu i-am putut vedea fața, dar apoi i-am recunoscut tatuajul de pe braț”. Un alt prieten, care a dorit să rămână anonim, spunea că brașoveanul își adora fiul, în vârstă de șase luni, că „a fost un tip bun, îi plăcea să joace fotbal și să bea bere”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.