Șoferul care a intrat cu mașina într-un pasaj pietonal din Centrul Civic s-a prezentat la Poliție

Șoferul care a intrat cu mașina într-un pasaj pietonal din Centrul Civic s-a prezentat la Poliție

Șoferul care a intrat cu autoturismul în pasajul pietonal „Electroprecizia”, susţine că incidentul s-a produs din cauza unei explozii la una dintre anvelope.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, s-a prezentat singur, miercuri dimineața, la Poliție. Acesta a declarat că a părăsit locul întrucât i se făcuse rău.

În această dimineaţă, la sediul Poliţiei Municipiului Braşov s-a prezentat un bărbat de 44 de ani, din judeţul Braşov, care a declarat că, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie, în jurul orelor 17.00, a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Braşov, dinspre Bulevardul Griviţei spre strada Zizinului, iar în urma exploziei unei anvelope ar fi lovit bordura, iar autoturismul ar fi fost proiectat în accesul către pasajul pietonal subteran din apropiere. Întrucât acesta ar fi experimentat simptome de disconfort cardiac, a părăsit locul evenimentului pentru a solicita asistenţă medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

În continuare poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.