Deţinuţii de la Penitenciarul Codlea şi-au donat raţia de pâine pentru persoanele nevoiașe

Deţinuţii de la Penitenciarul Codlea şi-au donat raţia de pâine pentru persoanele nevoiașe

A devenit un obicei ca persoanele private de libertate de la Penitenciarul Codlea, să facă gesturi umanitare pentru semenii lor.

De această dată, în preajma Sărbătorilor Pascale, deținuții din cadrul Penitenciarului Codlea au renunțat la rația de pâine pe o zi cu scopul de a susține persoanele nevoiașe din comunitate.

Beneficiarul acțiunii a fost Fundația Bucuria Darului Brașov, cea care gestionează cantina socială „Mulţumesc”, unde deţinuţii au donat 295 de pâini.

 „Astfel, deținuții au învățat importanța ajutorării celor din jur și au avut prilejul de a se implica în sprijinul comunității, așa cum comunitatea se implică constant în sprijinul lor”, au explicat reprezentanţii Penitenciarului Codlea.

La cantina socială sunt hrănite zilnic 350 de persoane aflate în dificultate şi săptămânal sunt împărţite pachete cu alimente familiilor nevoiaşe.

Foto: arhiva

Loading...
  1. sa le trimita si ghiumurile cu mancare gunoaielor din politica ca sa inceapa sa se obisnuiasca cu regimul alimentar de la parnaie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.