„Regele gol”, o nouă premieră la Teatrul Arlechino

„Regele gol”, o nouă premieră la Teatrul Arlechino

Cei mici și cei mari sunt așteptați în lumea poveștilor, la Teatrul Arlechino cu o nouă premieră „Regele gol”, după povestea „Hainele cele noi ale Împăratului”, de H.Ch. Andersen, în regia Alinei Hiristea.

Premiera spectacolului va avea loc duminică 25 martie, începând cu ora 10.30 şi 12.00.

„Regele gol este un spectacol despre voi. Despre curajul vostru, despre agerimea minții și despre prezența voastră de spirit. Să știți că numai unul are curajul să spună adevărul în Împărăția Regelui tiran. Voi îl puteți alunga, pentru ca primăvara să vină din nou la Palat și toți să se bucure de libertate. Îi vom urmări împreună pe cei doi eroi ai noștri, Heinrich și Christian, care îi joacă o farsă extraordinară Regelui: se dau drept țesători și îi promit că vor țese o pânză fermecată, ce nu poate fi văzută de cei care ocupă funcții nemeritate sau de proștii fără leac. Iar Regele trufaș va cădea în capcană, îmbrăcând „hainele imaginare”. Regele va apărea astfel în tot ridicolul său și va primi „urzicile” usturătoare ale adevărului. Bucuria va putea de-acum să izbucnească din toate inimile în regat! Hip-hip-urra!”, transmite regizorul spectacolului, Alina Hiristea.

În distribuţie vor fi Cecilia Negru , Dan Zorilă, Adrian Iuga, Alexandru Dobrescu.

Biletele s-au pus în vânzare la sediul Teatrului Arlechino Braşov, str. Apollonia Hirscher nr.10.

Prețul unui bilet este de 15 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate