Macedonschi cere demisia de onoare a Adinei Durbacă

Macedonschi cere demisia de onoare a Adinei Durbacă

Consilierul din partea Forumului German, Cristian Macedonschi, consideră că nu este nici corect, nici normal, ca cetățeni ai Brașovului, care au ceva de spus să fie cenzurați și să li se interzică prin vot luarea cuvântului în cadrul ședinței de Consiliu Local la Brașov.

Acesta se declară un susținător permanent și vehement al transparenței din administrația publică și că va combate abuzurile oricând va fi necesar.

În legătură cu proiectul inițiat de USR pe plan național „Fără penali în funcţii publice“, Cristian Macedonschi transmite brașovenilor ca Forumul Democrat al Germanilor din România este partener cu USR de la lansarea proiectului: „Eu, în calitate de Consilier Local al FDGR la Brașov, dar și ca cetățean al Brașovului care a protestat în strada împotriva corupției și a abuzurilor, susțin în totalitatea aceasta mișcare și cer public ca doamna Durbacă Adina, fost viceprimar la Brașov, trimisă în judecată de către DNA alături de mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei Brașov în februarie 2016, să dea dovadă de corectitudine și bun simț politic și să-și dea demisia de onoare din funcția de Consilier Local și astfel să dea un exemplu, precum l-a dat președintele partidului din care face parte, domnul Ludovic Orban”.

Din cauza politicienilor urmăriți penali și care se cramponează să rămână pe anumite funcții publice, își pierd românii încrederea totală în clasa politică și acest lucru se observa în absenteismul masiv la alegeri, consideră Cristian Macedonschi.

„O alta forma de protest a românilor față de clasa politică este și masiva migrație, deoarece majoritatea românilor nemulțumiți de cum este condusă țara preferă să o părăsească și să-și facă un trai mai bun în pribegie. Mi-as dori ca acest apel sa ajungă la urechea tuturor politicienilor si in viitor sa nu mai avem astfel de cazuri”, a mai declarat consilierul local.

În ceeace o privește pe doamna Adina Durbacă, avocată de meserie, va putea cu siguranță să revină pe scena politică dacă va fi achitată, dar până atunci trebuie să-și rezolve toate problemele de factură penală, concluzionează Cristian Macedonschi.

  1. Omul asta cred ca a crescut la circ

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.