„Bal mascat” deschide Luna Mărțișorului la Opera Brașov

„Bal mascat” deschide Luna Mărțișorului la Opera Brașov

Opera Brașov deschide Luna Mărțișorului capodopera verdiană „Bal mascat”, cea mai recentă premieră a Operei Brașov, montată în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet de anul trecut.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 3 martie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei.

La momentul premierei, spectacolul s-a jucat în două reprezentații, beneficiind de două distribuții internaționale. De această dată, artiștii Operei Brașov vor da viață personajelor din „Bal mascat”.

Premiera absolută a lucrării a avut loc la Teatro Apollo din Roma, în ziua de 17 februarie 1859, bucurându-se de un succes imediat. A fost reluată pe 11 februarie 1861, la New York și pe 15 iunie în același an, în Marea Britanie. Opera beneficiază de libretul scris de Antonio Somma, după „Gustave III ou Le bal masqué” a dramaturgului francez Eugène Scribe. Până a fi prezentată publicului, lucrarea și titlul acesteia au suferit numeroase transformări datorate cenzurii. De aceea, acțiunea din „Bal mascat” a fost plasată în Bostonul secolului al XVII-lea și are la bază povestea asasinării Regelui Gustav III al Suediei. Pe lângă calitățile componistice deosebite, opera înfățișează personaje foarte puternice, bine echilibrate și conturate: Riccardo, conte de Warwick și guvernatorul Bostonului, Renato, prietenul său și, în același timp, secretarul personal, și Amelia, soția celui din urmă, prinsă între iubirile celor doi bărbați. De asemenea, una dintre cele mai importante figure ale operei este ghicitoarea Ulrica, cea care va conduce spre finalul dramatic. Povestea medievală expusă este plină de pasiune și intrigi, în care onoarea și prietenia sunt percepute ca fiind sacre, triunghiurile amoroase sunt cele mai dureroase tabuuri, iar trădarea, cu sau fără mască, se plătește scump.

În ciuda finalului său tragic, opera are multe momente foarte reușite, de combinare armonioasă a sublimului și ironiei, un amestec de tragism și comedie care i-a făcut pe mulți critici de specialitate să o eticheteze ca „shakespeariană”.

În distribuție: Cristian Bălășescu (Opera Națională Română Timișoara) – Riccardo, Cristina Radu – Amelia, Alexandru Aghenie – Renato, Corina Klein – Oscar, Asineta Răducan – Ulrica, Claudiu Bugnar- Judecătorul, Lorand Cristian – Silvano, Florin Grama – Servitorul Ameliei, Marian Rește – Samuel, Dan Popescu – Tom.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Corinna Boskovky (Austria). Scenografia poartă semnătura Rodicăi Garștea.

Dirijor cor: Leonard Boga. Mișcarea scenică: Alexandru Fotescu.

Prețul biletelor este de 30 de lei și 20 de lei.

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

  1. […] Luna debutează cu opera „Bal Mascat”, iar pe parcursul lunii vor fi și alte spectacole de operă, operetă, spectacol de balet, evenimene ce fac parte din Festivalul Goria Domini 2018 și spectacole pentru copii. […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov