CFR rămâne „vacă de muls” pentru băieţii deştepţi. Ce au descoperit sindicaliştii din Braşov

CFR rămâne „vacă de muls” pentru băieţii deştepţi. Ce au descoperit sindicaliştii din Braşov

Sindicaliștii din CFR fac haz de necaz. Echipamentul de protecţie achiziţionat la Sucursala RCF Braşov reprezintă percepția celor din afară asupra sistemului feroviar sau gradul de degradare la care a ajuns calea ferată, mai exact salariatul feroviar.

„Să nu ne lungim cu vorba prezentăm realitatea crudă, realitate pe care o vom face cunoscută și organelor abilitate. Regionala CF Brașov achiziționează echipament de protecție costum de salopetă. Bucurie, urale, ce sa mai … ca la gară! Vine mostra! E ok”, scriu sindicaliştii.

Iată întreaga poveste

Mostra (dreapta) e superbă, însă echipamentul primit este … MERCEDES BENZ!!!
Echipamentul Mercedes Benz ajunge astfel la Sucursala Regională CF Braşov, via SC Hydro Energo Invest SRL la pretul de 45 de lei, fără TVA pe un contract în valoare de 52.335 lei la care se adaugă TVA, reprezentând un număr de 1.663 buc. costume salopetă.

Totul ar fi fost superb dacă echipamentul primit nu ar fi prezentat urme de uzură şi / sau inscripţia Mercedes Benz. Pe faţă inscripţia Mercedess Benz este acoperită cu o bandă colorată pentru a masca natura second a echipamentului.  Echipamentul a fost primit prin curier rapid fără documente însoţitoare cum ar fi certificat de conformitate / calitate, certificat de garanţie, etc

Deşi contactată pentru schimbarea echipamentului primit în 29.12.2017, firma SC Hydro Energo Invest SRL nu a dat încă semne de viaţă. Contactaţi de reprezentanţii Secţiei L4 Sibiu au promis ca vor schimba echipamentul. A trecut o săptămână  şi … nimic. Ţinând cont de condiţiile de muncp de la CFR SA lucrătorii au nevoie de echipament de protecţie. Echipament de protecţie de calitate nu cârpe, nu bocancide care iau apă şi se dezlipşte talpa.

BANII RECEPŢIONAŢI, MARFA LIVRATĂ. Cine răspunde?

Este vina firmei, este vina regionalei? Nu ne interesează. Oamenii au nevoie de echipament de protecţie de calitate, nu de justificări şi ascunzişuri după contracte prost gândite… să nu zicem altfel.

P.S. În târgurile săptămânale un echipament de protecţie asemănător poate fi achiziţionat la imensul preţ de 5 – 10 lei.

Rugăm membrii de sindicat să ne transmită pe e-mail probleme asemănătoare referitoare la echipament, lucrări, achiziţii, etc. Vom verifica şi le vom face publice, în cazul în care informaţiile primite se confirmă.

  1. […] Despre întreg scandalul cu salopetele CITIŢI AICI! […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate