Valtrapul (antipendiumul) de ceremonie și ritual al calului cu care Mihai Viteazul a intrat în Alba-Iulia se găsește la Brașov

Valtrapul (antipendiumul) de ceremonie și ritual al calului cu care Mihai Viteazul a intrat în Alba-Iulia se găsește la Brașov

Surse din Occident au transmis că o parte a celui existent la Biserica Neagră din Brașov este deja spre vânzare pe piața neagră din Europa. În An de Centenar, serviciile secrete ale României ar trebui să fie în alertă.

Grupul de istorici și oameni de artă cu care am discutat cu privire la conturarea acestui articol – academician Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Ionaș Alexandru, prof. univ. dr. Saon Stelian, prof. univ. dr. Ioan Vlad, prof. dr. Liviu Pandele, prof. de istorie Arnold Ungar, precum și scriitorul Mircea Brenciu – a pus cap la cap informații din mediul intern și internațional, iar documentele adunate au dus la pertinenta concluzie că veșmântul de ceremonie cu care era drapat calul pe care Mihai Viteazul a intrat în Alba-Iulia este prin simbolistica lui și rolul pe care îl are un obiect de mare valoare și însemnătate pentru Națiunea Română și pentru a fi expus în Anul Centenar. Acesta se găsește în Biserica Neagră din Brașov.

Mai exact, în perioada anilor 1595 – 1599, Mihai Viteazul și Brașovul au fost legați prin activități de mare amplitudine și importanță pentru istoria românilor. Brașovul se leagă într-un fel sau altul de momentele de vârf ale acțiunii unificatoare a lui Mihai Viteazul. La declanșarea campaniei din 1599, oastea lui Mihai Viteazul a trecut prin Țara Bârsei și a poposit în tabără la Prejmer și apoi între Cristian și Ghimbav, unde i-a primit pe reprezentanții Brașovului făcându-i jurământ de credință prin Protopopul Mihai de la Biserica Sfântul Nicolae.

La 1 martie 1600, Mihai Viteazul își face intrarea triumfală în Brașov dinspre Făgăraș prin actuala zonă a Bartolomeului. Este cazat pe strada Gheorghe Barițiu nr. 6 (sursă: istoricul german G. Nussbacher), iar Brașovul devine în perioada 1 – 16 martie centrul unificat al României la acel moment. O parte a celor 600 de militari cavaleriști și infanteriști este găzduită în oraș, iar o altă parte a acestora pe platoul de deasupra Cristianului, la intrare în Brașov. La data de 12 martie 1600, domnitorul Mihai Viteazul a convocat Dieta Transilvaniei la Brașov , fiind prima, singura și unica întâlnire de la Brașov a Dietei din toată istoria acesteia. La Brașov, pe 7 martie 1600, Mihai Viteazul confirmă vechile libertăți pentru secuii (descendenții vechilor daci din teritoriile libere) din Scaunele Ciuc, Gheorgheni și Cașin care s-au alăturat domnitorului la intrarea acestuia în Transilvania.

Momentul de vârf al guvernării României de la Brașov a lui Mihai Vitezul a fost primirea la 9 martie pe platoul dintre Cristian și Ghimbav, în fruntea a 4.000 de călăreți, a trimisului Sultanului Huraim Aga.

Sașii din cetate au prezentat onorul și i-au întâmpinat pe oaspeți cu 12 salve de tun. Țara Bârsei îl primește din nou pe Mihai în drumul spre Moldova, când victoria acestuia la 26 mai este salutată cu 12 salve de tun. Mihai Viteazul revine la Brașov prin taberele sale situate între Cristian, Ghimbav, Codlea și Prejmer în 27 iunie 1600 și rămâne până la 1 iulie, când pleacă spre Alba-Iulia.

Biserica Sf. Nicolae și Mihai Viteazul

Mihai Viteazu a avut și are o legătură specială cu Biserica Sf. Nicolae. Între cele două „sejururi” brașovene, 28 februarie – 16 martie și 17 – 22 iunie 1600, acesta a fost darnic cu biserica făcând frumoase daruri dintre care un „antipendium” sau valtrap – învelitoare din catifea roșie, pe care a avut-o în strana sa de la Biserica Sf. Nicolae, dar și pe șaua de paradă a calului său cu care a intrat în Alba-Iulia (Al. Surdu op. cit. pag. 69, G. Nusbarcher, op. cit. pag. 123 și Buletinul Statului Major General și al Muzeului Național Militar, anul III, 1939 – 1940/5/6), precum și multe alte bunuri care se regăsesc în inventarul Primei Școli Românești și în Tezaurul Bisericii Sf. Nicolae.

Biroul 2 al Contraspionajului Militar al Armatei Române intră în acțiune

În anul 1938, în urma unei scrisori a Comandorului Andrei Popovici către Biroul 2 al Statului Major General al Armatei Române, care o declină către Muzeul Militar Național se declanșează o investigație pentru a obține o serie de date despre acest important obiect care datează din vremea marelui Domnitor și care se afla la Biserica Neagră din Brașov, „valtrap” cunoscut astăzi sub numele de antipendium. Cum informația primită nu doar prețioasă pentru Armata Română, dar și pentru România, această informație a fost prezentată atât în Consiliul de Conducere al Armatei, dar și al Muzeului Național Militar. Comisia a verificat o serie de documente care confirmă toate aceste elemente de autenticitate și pe care le redăm pentru istoria națională a României și publicul larg după cum urmează:

Quellen Zur Geschichte der Stadt Brașov vol. 5, pag. 378

Quellen von Simon Czack Brașov, rândurile 33 – 35, în care se spune: „Antipendimiul din catifea de culoare roșie de pe altar a fost luat din Biserica Românească, care fusese așezat acolo pe un tron sau pe scaun de Mihai Voievod în anul 1600”.
Arhitectul Kuhlbrandt în ambele ediții (cea mare și cea mică) asupra Monografiei Bisericii Negre vorbește despre acest antipendium trecut în inventarul Bisericii Negre.
Ca urmare a generozității conducătorilor Bisericii Negre de la acele timpuri, Ștadtspharer Dr. Mockel și Dr. Krummel, s-a putut vedea acest antipendium și fotografia.

Ancheta Biroului 2

Conform anchetei Biroului 2 al Statului Major General al Armatei Române, Antipendium–ul sau Valtrapul lui Mihai Viteazul a dăinuit până în zilele noastre, dar nu în posesia Bisericii Sf.Nicolae, ci în cea a Bisericii Negre din Braşov. În 1938 Muzeul Militar Naţional era informat de existenţa acestui însemnat obiect şi un specialist, colonelul Ioan Gr. Popescu, a făcut o amănunţită cercetare la faţa locului cu ajutorul istoricului braşovean Candid Muşlea şi a colonelului P.Torineanu, prefectul judeţului Braşov.

S-a aflat astfel că în tradiţia populară românească din Şchei se ştia că Mihai Viteazul „se ducea cu mare pompă să se închine şi să mulţumească lui Dumnezeu în Biserica Sf. Nicolae, că a donat Bisericii „valtrapul calului său…extraordinar de frumos lucrat…, brodat cu fir greu de aur”, cu scopul de a acoperi cu el tronul Domnesc din biserică. După uciderea lui Mihai, când la Braşov se săvârşesc multe urgii împotriva românilor, valtrapul a fost luat abuziv de către primarul Braşovului şi dăruit în 1601 Bisericii Negre. Aici a fost folosit ca obiect bisericesc de mare cinste, la slujbele marilor sărbători de peste an, el împodobind amvonul de unde predica preotul.

Tradiţia săsească spunea în 1938 că Mihai Viteazul „a trebuit să fugă din Braşov” şi în fuga sa „a lăsat valtrapul calului său bisericii româneşti din Şcheiu care apoi a fost donat Bisericii Negre”. Important este că în conştiinţa ambelor etnii se recunoaşte că acel valtrap a aparţinut lui Mihai Viteazul. Saşii recunosc şi în culegerea lor de documente („Quellen zur Geschichte der Stadt Braşov”, vol.5,p.378) că „antipendium-ul (faţă de masa) din catifea de culoare roşie de pe altar, a fost luat din biserica românească, care fusese aşezat acolo pe un tron sau scaun de Mihai voievod în anul 1600”. Deci „nu rămâne nici o îndoială asupra originii acestui obiect românesc”, concluzionează colonelul Popescu.

El l-a văzut şi l-a fotografiat „o bucată de catifea roşie pătrată în perfecte condiţiuni, şi este brodat cu fire de aur în motive arăbeşti”, cu o broderie „foarte bogată şi fin executată”, în care firele de aur şi-au menţinut luciul. Pe margini era realizată o dantelă tot din fir de aur „de o remarcabilă frumuseţe şi fineţe”. Muzeograful militar mai constată că obiectule este doar pe jumătate, de 1,45/0,62m, deci fusese rupt şi cealaltă parte dispăruse. El a fost reparat destul de rudimentar şi cusut pe o latură pe o alta bucată de catifea tot roşie de dimensiune 1,70/1,40m. operaţiunea s-a făcut la 1695 de către Martha Abra(ham), ne spune o inscripţie cusută pe o margine a noii bucăţi de catifea, la comanda conducerii Bisericii Negre, care a constatat că valtrapul se distrugea şi trebuia salvat.

Cercetarea şi articolul colonelului Popescu, după ce reafirmă că „provenienţa sa este bine stabilită” şi că valtrapul este „de mare însemnătate…pentru noi românii”, îşi exprimă crezul „că administraţia Bisericii Negre ar face un act de netăgăduită importanţă, de o impresionantă delicateţe, dăruind acest obiect Muzeului Militar, care s-ar oferi să-l păstreze tot atât de bine ca şi Biserica Neagră” şi în plus muzeul ar realiza o replică cu aceleaşi materiale care să fie folosită de saşi în acelaşi scop în care folosesc acel obiect voievodal „de care se leagă sufletul întregii naţiuni române”. (Colonel Popescu Gr. Ioan, „Valtrapul lui Mihai Viteazul de la Braşov”, în „Buletinul Muzeului Militar Naţional”, nr.56, 1939-1940, p.104-106)

Publicațiile brașovene, Bună Ziua Brașov, News Brașov și Transilvania News, sunt cele care dau în premieră imagini cu fotografia acestui antipendium atât de important pentru națiunea română în Anul Centenar.

Solicitare către conducerea Bisericii Negre

Comunitatea academică mai sus menționată – academician Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Ionaș Alexandru, prof. univ. dr. Saon Stelian, prof. istoric Ioan Vlad, prof. dr. Liviu Pandele, prof. de istorie Arnold Ungar, precum și scriitorul Mircea Brenciu – mulțumește comunității germane că de-a lungul timpului a păstrat acest obiect nu atât de important valoric, cât simbolic pentru națiunea română în interiorul Bisericii Negre și, acum, în Anul Centenar, așa cum de altfel au afirmat și președintele României, Klaus Werner Iohannis, cât și președintele Forumului Democrat German, Paul-Jürgen Porr, că comunitatea germană, sașii din România, va fi alături de națiunea română, prin gesturi și fapte, iar administrația Bisericii Negre va face un act de netăgăduită importanță și impresionantă delicatețe pentru istoria națională a României, dăruind acest obiect Primei Școli Românești și, de asemenea, în conlucrare cu autoritățile românești din zonele unde a poposit Mihai Viteazul se organizeze circuite muzeale în Anul Centenar, cheltuielile urmând a fi suportate de către entitățile juridice mai sus reprezentate.

„Am un respect deosebit față de Johannes Honterus, savantul de talie europeană, generatorul de Renaștere și la Brașov, cel care a dat orașului Brașov tradiția, cultura, dar și învățământul. Am un respect deosebit față de viziunea «dacică» a lui Honterus, pentru că în cea mai importantă lucrare a sa «Cosmografia Brașov1542» vorbește despre civlizația Daciei. Respect pentru că Honterus la Bassel în Elveția a menționat din nou Țările Române «Moldaviae Terminus» și «Valachiae Pars». Am un respect deosebit pentru cel pe care maghiarii îl numeau admirativ Honterus – Varro Dacicus, aluzie la opera acestuia multilaterală. Sunt la fel de recunoscător preotului Stephan Ludwic Roth care în lucrările sale numea limba română, limba tainică a țării, recunoscând că românii formează majoritatea populației din Ardeal și care s-a ridicat în apărarea limbii române, în 1842, în cadrul Dietei Maghiare de la Cluj. Aș vrea să am același respect și față de urmașii lor de astăzi, prin reglementarea situației valtrapului lui Mihai Viteazul, iar peste timp, să putem să spunem, așa cum declara și profesorul de istorie Arnold Ungar, cât și președintele FDGR, în cadrul conventului de la Sibiu, al reprezentanților comunității germane, «noi nu ne-am trădat și nu ne trădăm memoria înaintașilor noștri și suntem alături de națiunea română, așa cum au făcut-o bunicii și bunicilor noștri recunoscând actul Unirii de la 1918. Și să recunoaștem cu toții, indiferent de etnia sau religia din care facem parte, România ca stat național, unitar și indivizibil»”, a declarat președintele Casei de Comerț Balcanice, prof. dr. Liviu Pandele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.