12 plante invazive amenință ecosistemul în județul Brașov

12 plante invazive amenință ecosistemul în județul Brașov

Speciile invazive sunt definite în linii mari ca fiind speciile a căror introducere şi/sau extindere poate reprezenta o ameninţare la adresa diversităţii biologice sau poate avea alte consecinţe neprevăzute.

Convenţia privind Diversitatea Biologică defineşte o specie alogenă ca fiind „o specie, subspecie sau un taxon inferior, introdus în afara răspândirii sale naturale din trecut sau prezent, incluzând orice parte, gameţi, seminţe, ouă sau mijloace de răspândire a acestor specii, care pot supravieţui şi se pot reproduce ulterior”, în timp ce o specie alogenă invazivă este „o specie alogenă a cărei introducere şi/sau răspândire ameninţă diversitatea biologică”.

Principalele căi de introducere şi transportare a speciilor invazive sunt asociate direct sau indirect cu activităţile antropice. Expansiunea rapida a comerţului şi a activităţilor de transport dupa Revoluţia din 1989 au sporit posibilităţile de introducere ale acestor specii, iar presiunile asupra mediului, precum abandonarea terenurilor, folosinţa intensivă a păşunilor, defrişarea pădurilor, modificarea regimului perturbaţiilor şi degradarea crescândă a habitatelor sunt elemente care facilitează instalarea şi răspândirea acestor specii.

Principalele căi de transport a speciilor invazive sunt drumurile şi căile ferate, iar dintre cele naturale zonele aluviale, deoarece aceste elemente geografice sunt lineare şi sunt afectate de perturbaţii naturale (fluctuarea nivelului de apă) sau antropice (constucţii, terenuri agricole, drumuri, depozite de gunoaie, etc.).

Competiţia determinată de speciile adventive invazive, cu speciile şi comunităţile de plante indigene dintr-o anumită regiune are drept consecinţă imediată şi directă un declin rapid al stării biodiversităţii naturale, atât în termeni calitativi, cât şi cantitativi. S-a constatat spre exemplu că, în Europa centrală, există o relaţie directă între invazia speciei central-asiatice Impatiens parviflora DC. şi scăderea diversităţii floristice şi fitocenotice a pădurilor de fag. În aceste păduri, Impatiens parviflora a înlocuit aproape în totalitate specia indigenă Impatiens noli-tangere L. (slăbănogul).

Alte efecte: alterarea ciclurilor naturale ale nutrienţilor şi apei în ecosistemele invadate; afectarea fungilor micorizanţi, cu efecte directe asupra scăderii vitalităţii multora dintre speciile micorizante; schimbarea chimismului solurilor (eliminarea substanţelor alelopatice etc.), cu efect de modificare a structurii comunităţilor vegetale; deteriorarea habitatelor terestre şi acvatice; spre exemplu, invazia speciilor Elodea canadensis şi E. nuttalii în apele râurilor şi lacurilor din Europa a condus la reducerea biodiversităţii acestor ecosisteme; reducerea surselor de hrană pentru fauna autohtonă; spre exemplu, invazia speciei Xanthium spinosum (de origine sud americană) în pajiştile din Europa de est şi centrală conduce la eliminarea speciilor autohtone, bune furajere; modificări în succesiunea fitocenozelor, lanţurilor trofice etc.; creşterea incidenţei unor agenţi patogeni şi apariţia unor boli exotice.

În ultimii ani, speciile străine invazive au devenit o problemă tot mai mare, la nivel mondial. Pe lângă intensificarea şi globalizarea activităţilor umane de tipul schimburilor comerciale (pe cale acvatică sau terestră) şi turismului, schimbările climatice favorizează şi mai mult pătrunderea şi dezvoltarea speciilor străine invazive în noi teritorii.

Speciile străine sunt reprezentate de speciile de plante sau animale dintr-o zonă, a căror prezenţă acolo se datorează introducerii intenţionate sau accidentale, ca urmare a activităţii omului. Acestea se mai numesc specii exotice, adventive sau non-native. Speciile pot fi, astfel, străine pentru un continent, o insulă, sau bioregiune.

Plantele străine invazive reprezintă speciile de plante naturalizate, care produc urmaşi în efective mari şi pe suprafeţe extinse, răspândirea lor în natură ameninţând biodiversitatea.

Introducerea unei specii din aria sa naturală de răspândire într-o altă arie poate fi realizată intenţionat sau neintenţionat de către om. O serie de plante sunt introduse intenţionat, pentru calităţile lor ornamentale, altele sunt introduse accidental, împreună cu seminţele altor plante cultivate,

Degradarea habitatelor naturale şi abandonarea câmpurilor şi pajiştilor favorizează instalarea speciilor invazive care beneficiază de competiţia redusă care urmează degradării habitatului. Speciile de plante invazive conduc in timp la eliminarea speciilor de plante native (caracteristice acelei zone), adica la scadrea bidiversitătii (pierderi de biodiversitate). Astfel, aceste plante invazive, elimina treptat speciile valoroase – rare protejate, sau plantele bune furajere (folosite pentru hrana animalelor domestice).

Datorita abandonării terenurilor, care nu mai sunt lucrate de catre localnici, mii de hectare sunt invadate de specii straine, de exemplu, în zona Podişului Hartibaciului şi Podisului Homoroadelor. În zona comunei Şinca Nouă, plantele străine invazive ocupă teritorii mai mici (suprafaţa terenurilor abandonate fiind mai redusă), comparativ cu teritoriul comunei Şercaia unde terenurile abandonate sunt mai extinse, iar râul Olt, ce traversează comuna contribuie într-o măsură mult mai mare la raspândirea invadatorilor vegetali.

În zonă se pot observa in multe locuri, de-a lungul drumurilor campuri întinse cu flori de culoare alba, de bunghişor american, sau de culoare galbena, de sânziene canadiene. Acestea au fost la origine, în mare parte, fanete sau terenuri agricole, abandonate in prezent. Schimbarile climatice favorizeaza uneori instalarea si dezvoltarea acestor specii straine, în defavoarea plantelor native.

Lista speciilor de plante străine invazive identificate în judeţul  Braşov, conform Agenţiei pentru Protecția Mediului

  • 1. Bunghişorul american (Erigeron anuus)
  • 2. Sânzienele canadiene (Solidago canadensis)
  • 3. Troscotul japonez (Reynoutria japonica)
  • 4. Viţa canadiană (Partenocyssus inserta)
  • 5. Bostănaş spinos (Echinocystis lobata)
  • 6. Topinambur (Helianthus tuberosus)
  • 7. Cornuţi (Xanthium italicum)
  • 8. Salcâm pitic, Amorfă (Amorpha fruticosa)
  • 9. Asclepias syriaca
  • 10. Arţar american (Acer negundo)
  • 11. Salcâm (Robinia psedudacacia)
  • 12. Slăbănog himalaian (Impatiens glandulifera)

Prezentam în cele ce urmează câteva dintre cele mai agresive specii străine invazive de plante din zona judeţului Braşov.

Bunghişorul american (Erigeron annuus) este o plantă anuală-bianuală care înfloreşte din iunie până în octombrie-noiembrie, răspândindu-se uşor prin seminţele purtate de vânt. Este originară din America de Nord, fiind adusă în Europa în sec. XVII-lea, cultivată drept plantă ornamentală. Apare ca specie invazivă în fâneţele şi câmpurile abandonate, în lunci, la marginea drumurilor, marginea pădurilor, terasamente de calele ferată. În fâneţe, devine dominantă, elimină speciile de plante native şi nu este consumată de animale.

Sânzienele canadiene sau sânzienele de grădină (Solidago canadensis) sunt plante perene, originare tot din America de Nord, cultivate iniţial cu scop ornamental. Sunt lipsite de valoare economica, faneţele invadate pierzandu-si valoarea furajeră.

Troscotul japonez (Reynoutria japonicaeste o plantă perenă, originară din Japonia, iniţial cultivată în scop ornamental. Atinge înălţimi de 2-3 m, fiind considerată una dintre cele mai periculoase plante invazive, cauzând probleme nu numai în Europa, ci şi în Australia, Noua Zeelandă şi America de Nord.

Topinamburul (Helianthus tuberosuseste o plantă din familia Asteraceae, aparţinând, ca şi floarea soarelui, genului Helianthus. Topinamburul este o plantă perenă care are tulpină ierboasă ce poate atinge o înălţime de 3 m, partea vegetativă a plantei uscându-se toamna. Primăvara răsare din nou din tuberculii subterani. Planta are frunze alungite păroase, flori galbene ce ating diametrul de 8 – 10 cm. Timpul de înflorire depinde de clima regiunii, în Europa centrală şi de est, înflorind de obicei în luna august. Rădăcina plantei este un rizom. Pe ramificaţiile rădăcinii se formează tuberculii de mărimea cartofilor, care erau folosiţi în alimentaţie sau mai ales pentru furajarea animalelor.

În Europa planta se poate găsi în stare sălbatică. Deoarece nu are prea mulţi duşmani naturali, a devenit o pacoste în culturile agricole

Cornuţi (Xanthium italicum) O altă specie străină invazivă o reprezintă cornuţii, plantă dicotiledonată anuală, originară din America Centrală şi de Sud. Se dezvoltă pe terenurile agricole abandonate, la marginea culturilor, dar şi în habitate naturale şi seminaturale. Preferă solurile nisipoase.Tulpina înaltă (50-120 cm), dreaptă, cilindrică cu peri mici, aspri şi puţine ramuri. Are nervuri şi pete purpurii.

Slăbănogul himalaian (Impatiens glandulifera) este o plantă anuală cu tulpini de pana la 2 m înălţime şi flori roze sau liliachii. Apare invaziv în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Maramureş şi Moldova. Originară din Himalaia, a fost cultivată iniţial ca plantă ornamentală.

În ceea ce priveşte limitarea extinderii speciilor străine invazive este mult mai eficienta prevenirea patrunderii acestora în habitatele naturale sau în zonele cultivate, decat aplicarea oricăror măsuri ulterioare de combatere. Măsurile de combatere sunt dificile şi mari consumatoare de resurse. In cazul în care speciile straine invazive au ocupat deja suprafeţe mari, sunt necesare masuri de control pe termen lung si de eliminare a acestora. Dintre măsurile de combatere ale speciilor invazive de plante, cele mai folosite sunt cosirile repetate, înainte de fructificare, dezrădăcinările sau chiar utilizarea ierbicidelor.

Deasemenea, suprapăşunatul şi păşunatul selectiv duc la degradarea covorului vegetal, la reducerea numărului de specii. In trecut suprapăşunatul reprezenta una dintre principalele ameninţări asupra habitatelor de pajiste din zona. In prezent aceasta amenintare este mult diminuata, numarul de animale fiind mult redus.

Pe suprafeţele în care acest habitat este degradat datorită suprapăşunatului, bogăţia specifică se reduce drastic.

Reducerea numărului de specii, este datorată, pe de o parte, invaziei speciei Nardus stricta, care în timp elimină celelalte specii, iar, pe de altă parte, tasării terenului de către oi si vaci şi a păşunatului selectiv. Dezvoltarea speciei Nardus stricta este favorizată de acidifierea exagerată a solului, datorită produşilor de excreţie ai animalelor şi de fapul că animalele pasc această specie numai primăvara, evitând-o pe timpul verii datorită conţinutului mare de lignină, precum şi datorită marii ei capacitaţi de a lăstari.

Suprapăşunatul, prin reducerea numărului de specii de plante, duce şi la dispariţia unor specii de nevertebrate care folosesc aceste plante ce sursă de hrană sau adăpost. Tasarea excesivă a solului şi mobilizarea pietrelor şi muşuroaielor deranjează populaţiile de coleoptere si aranee care îşi găsesc aici adăpost. De asemenea, poluarea solului cu substanţe organice are un efect negativ asupra supravieţuirii speciilor de nevertebrate

Supratârlitul şi eutrofizarea favorizează pătrunderea şi dezvoltarea speciilor invasive. Pajiştile intens târlite, mai ales în preajma stânelor, sunt invadate de Rumex sp.Urtica dioica ş.a., care uneori formează pâlcuri dese, ocupând hectare întregi. În locurile mai uscate, pe suprafeţele puternic târlite, asociaţia se degradează, dominând Poa annuaSagina procumbens etc.

Degradarea acestor asociaţii, cu predominarea speciei Nardus stricta, se face mai ales după un păşunat abuziv cu oile. Evoluţia spre tipul de pajişe degradată în care predomină Nardus stricta are loc într-un timp relativ scurt de 7-10 ani, în care această specie poate înlocui vegetaţia iniţială în întregime.

Suprapăşunatul conduce în timp nu numai la degradarea compoziţiei comunităţilor vegetale caracteristice ci şi la apariţia unor fenomene de eroziune a solului.

Aceste zone erodate constituie nişe ecologice pentru instalarea unor specii străine acestui habitat. Refacerea tipului iniţial de pajişte poate fi o acţiune foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă atunci când este vorba despre zone erodate foarte întinse.

Atunci când eroziunea se produce pe suprafeţe mari, apare ca fiind foarte necesară realizarea unor lucrări de refacere a habitatului.

Existenţa marii majorităţi a pajiştilor seminaturale din Europa depinde în cea mai mare măsură de intervenţia umană (dată fiind originea lor predominant secundară), care să prevină instalarea tufărişurilor şi a pădurii în aceste habitate.

Deoarece acest habitat are în principal o origine secundară, apărând ca urmare a eliminării pădurilor, eliminarea completă a păşunatului poate conduce la restrângerea drastică a acestui tip de habitat, consecutiv cu reinstalarea pădurii.

În prezent, începem să ne confruntăm tot mai mult cu problema abandonului păşunilor. Dacă în anii trecuţi suprapăşunatul reprezenta principala ameninţare la adresa habitatelor din zonele montană, în viitor se pare că abandonul păşunilor va constitui principala problemă. În acest context managementul activ al acestui habitat va fi din ce în ce mai necesar, cu consumul unor resurse financiare şi umane din ce în ce mai mari.

  1. 13 – cu buruiana moldoveneasca. Mai tineti minte? ” Intrebare: De ce arata Moldova ca o floare? Raspuns: Pentru ca au venit toate buruienile in Brasov!”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate