Demisie din Consiliul Judeţean Brașov

Demisie din Consiliul Judeţean Brașov

Consilierul județean PSD Dan Petrăreanu a anunțat că demisionează din fucnție începând cu data de 10 ianuarie 2018. Petrăreanu a lucrat ca inginer șef în cadrul distribuitorului de energie electrică din județul Brașov, iar acum se pregăteşte să preia conducerea Electrica Transilvania Sud.

„Menţionez că a fost o onoare şi o experienţă deosebit de plăcută să îmi desfăşor activitatea într-o instituţie care acum este reformată, în care primează principii democratice şi etice şi unde interesele cetăţenilor acestui judeţ sunt puse pe primul plan. Domnule preşedinte Adrian Veştea, vă rog să aveţi în vedere că îmi exprim disponibilitatea ca, şi după ce această activitate a mea se va încheia, să sprijin prin experienţa şi cunoştinţele mele profesionale viitoarele proiecte pe care Consiliul Judeţean Braşov le va desfăşura“, scrie social-democratul în demisie.

Petreanu a preluat interimatul la şefia Electrica Transilvania Sud.

Următorii pe lista PSD de supleanţi sunt Giurma Daniel – Ion, purtătorul de cuvânt al filialei și Coman Ioan, dar rămâne de văzut pe cine va decide conducerea partidului să susțină pentru couparea locului liber din Consiliul Județean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate