Sute de brașoveni s-au prins în Hora Unirii

Sute de brașoveni s-au prins în Hora Unirii

În ciuda gerului, câteva sute de brașoveni au luat parte la sărbătorirea a 159 de ani de la înfăptuirea Unirii dintre Moldova și Ţara Românească, organizată în jurul Monumentului Eroilor Desrobitori de Neam din Piața Unirii.

Hora Unirii a fost precedată de un ceremonial militar şi religios, la care au participat oficialităţi, reprezentanţi ai institiţiilor, Junii şi mulţi braşoveni.

Manifestarea a început cu intonarea imnului național, a continuat cu o slujbă religioasă, prin care soborul de preoți în frunte cu protopopul Braşovului, pr. Gheorghe Dănuţ Benga, a oficiat o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile dăruite țării și poporului român, dar și de binecuvântare, notează MyTex.

După acest moment, prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a dat citire mesajului ministrului de Interne, Carmen Dan, cu prilejul Zilei Unirii, apoi a oferit și o mică lecție de istorie, subliniind că de la Brașov a început Unirea.

„Dincolo de toate suntem brașoveni, iar mica Unire, Unirea celor două principate, Țara Românească și Moldova, aș putea spune că a început la Brașov. Astfel, în 12 mai 1848, a fost semnat aici, la noi în oraș, actul referitor la principiile reformei celor două Principate Române. Sunt mândru de acest lucru, sunt mândru de faptul că sunt brașovean și le urez, tuturor românilor, La mulți ani!,” a spus prefectul.

La eveniment au participat militari din Garnizoana Brașov, grupurile de juni brașoveni, reprezentanți ai partidelor politice, oficialități locale și județene, numeroși brașoveni, de toate vârstele, cu steaguri tricolore, unii îmbrăcaţi în costume populare.

Manifestarea a cuprins și un scurt program artistic de cântece și dansuri populare oferit de ansamblul „Măgura Codlei”, iar la final, toți cei prezenți, cu mic, cu mare, s-au prins în „Hora Unirii”, intonată de fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” .

Foto: Dorin Dusa

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate