Doar doi liceeni la „Protestul Elevilor”

Doar doi liceeni la „Protestul Elevilor”

Se pare că elevii brașoveni nu sunt deranjați de interzicerea telefoanelor la cursuri, aşa cum prevede noul Regulament şcolar, astfel că la protestul anunțat pentru vineri, în fața Prefecturii Brașov, au ajuns mai multe forțe de ordine ca protestatari.

Deși peste 400 elevii brașoveni și-au anunțat prezența la „Protestul Elevilor”, pentru a-şi manifesta nemulţumirea pentru că nu mai au voie să țină telefonul asupra lor în timpul cursurilor, la fața locului au ajuns doar doi participanți, inițiatorul protestului și un coleg de-al său.

Cei doi liceeni s-au arătat dezamăgiți de atitudinea colegilor lor și au spus că, inițial, câteva sute confirmaseră participarea.

Inițiatorul protestului, Cosmin Albert, a fost deranjat de faptul că aparatele trebuie puse în locuri speciale şi că regulamentul nu a fost precedat de o consultare a elevilor, părinților și profesorilor.

,,Această hotărâre, de a ne interzice telefoanele mobile în clase, a fost luată fără o consultare reală și vizibilă a asociațiilor de părinți, a Consiliului național al elevilor sau sindicatelor profesorilor. Credem că nu este bine să fie pedepsiți aproape 4 milioane de elevi din România, pentru că unii se joacă pe telefon în timpul orelor. Tehnologia trebuie să fie tratată ca un avantaj, nicidecum ca un dezavantaj…Pot să dau și un exemplu de folosire a telefonului mobil la ore…În clase nu sunt suficiente manuale de limba engleză și, de aceea, profesorii ne roagă de multe ori, să le descărcăm în timpul orelor, de pe internet, iar acest lucru îi facem numai utilizând telefonul mobil. Mai mult, cine ne poate garanta de păstrarea, în bune condiții, a telefonului mobil, proprietate particulară, dacă l-am depozita undeva, când intrăm la ore?”, a precizat pe pagina de Facebook a evenimentului Cosmin Albert.

La protestul din fața Prefecturii au fost mobilizați jandarmi și polițiști, care după aproximativ o oră au părăsit dispozitivul.

Foto: coronapress.ro

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.