Licitaţia pentru concesionarea parcărilor publice din Braşov, de Mărţişor

Licitaţia pentru concesionarea parcărilor publice din Braşov, de Mărţişor

Vineri, 19 ianuarie 2018, a fost publicat anuntul de concesionare (cu nr. 2961) privind ,,Delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plata de pe domeniul public al Municipiului Brasov”.

Obiectul acestei proceduri este de a concesiona, pentru o perioadă de 10 ani, 10.200 de locuri de parcarepublice cu plată din municipiul Braşov.

„În această dimineaţa a fost postat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru concesionarea a peste 10.000 de locuri de parcare publice cu plată din municipiul Braşov. Pe lângă redevenţa pe care o vom încasa la bugetul local, prin această concesionare ne propunem să creştem şi calitatea serviciilor. Astfel, plata se va putea face prin mai multe metode de plată decât se făcea până acum. Pe lângă plata directă la parcometru cu monede, se va putea plăti şi cu bancnote, şi prin intermediul SMS. Totodată va exissta şi posibilitatea plăţii prin intermediul unei aplicaţii cu debitare din cont. Asta nu înseamnă că nu vom aprecia ofertele care propun şi alte sisteme de plată, cum ar fi cel cu cardul. Aplicaţiile pentru internet şi mobil vor trebui să fie cel puţin în română şi engleză, dar ofertele care vor asigura acest serviciu şi în alte limbi (germană, ialiană, franceză) vor primi  punctaj suplimentar. Totodată, concesionarul va trebui să acopere un spaţiu pentru serviciu de relaţii cu publicul, care va funcţiona non-stop şi va trebui să asigure inclusiv  posibilitatea comunicării telefonice şi pe e-mail. În cazul în care nu vor soluţiona cel puţin 90% din reclamaţii în maxim 48 de ore, vor plăti o penalizare de 10.000 de lei“, a spus viceprimarul Laszlo Barabas.

Date tehnice

  • Numărul de locuri de parcare concesionate: 10.200;
  • Durata contractului: 120 de luni;
  • Termen limită pentru depunerea ofertelor: 01.03.2018;
  • Tipul procedurii: licitaţie deschisă;
  • Criterii de evaluare: 80 de puncte – componentă financiară, 20 de puncte – componentă tehnică
  • Componenta financiară reprezintă 80% din criteriul de evaluare
  • Redevenţa minimă: 35% din veniturile încasate de concesionar din exploatarea parcărilor, dar nu mai puţin de 400.000 lei/lună.

S-a ales ca şi criteriu de evaluare redevenţa deoarece este un factor important, cu cât redevenţa este mai mare, cu atât veniturile realizate de Municipalitate sunt mai mari. Tarifele practicate pentru ocuparea locurilor de parcare din cele trei zone în care este împărţit oraşul sunt reglementate prin Regulamentul-Cadru, aprobat prin HCL nr.251/2017, acestea fiind fixe, deci singurele variabile sunt gradul de ocupare şi încasare a taxei de parcare. .

Componenta tehnică – Timpul de implementare a investiţiei 20.00%

Descriere: Timpul de implementare a investitiei propuse – 20 puncte – Ptimp

Termenul minim de 60 zile se consideră un timp rezonabil si necesar pentru montarea parcometrelor, a panourilor informative şi pentru realizarea biroului de relaţii cu publicul. S-a ales punctarea timpului deoarece cu cât timpul de implementare este mai mic, cu atât utilizatorii finali vor beneficia de condiţii mai bune de utilizare şi informare. Montarea parcometrelor, a panourilor informative şi înfiinţarea biroului de relatii cu publicul trebuie făcute în maximum 90 zile.

 

Prevederi caiet de sarcini – extras:

Concesionarul se va asigura că achitarea contravalorii timpului de parcare să se facă după cum urmează:

1.1.  Prin telefon mobil, accesând un sistem adecvat.

1.2. Prin intermediul unor programe specializate / aplicații accesibile prin intermediul internetului și al telefonului mobil.

Pentru aplicația accesibilă prin intermediul internetului și aplicația de acces prin intermediul telefonului mobil, concesionarul trebuie să asigure următoarele:

  • – plata se face cu înregistrarea numărului de înmatriculare al autoturismului parcat;
  • – sistemul va transmite un email/sms de confirmare utilizatorului care să conțină suma debitată, numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care a fost înregistrată plata și intervalul de timp pentru care a fost înregistrată plata.

1.3. Prin achiziţionarea de tichete de parcare, din momentul ocupării locului de parcare:

  • – de la aparatura electronică de taxare (parcometre- 100 buc.);
  • – de la taxatori parcare, angajaţi în funcţie de necesitatea exploatării, conform contractului.

1.4. Prin achiziţionarea abonamentelor de parcare de la Biroul de relaţii cu publicul al concesionarului.

1.5. La operatorii angajați și desemnați în acest sens de concesionar.

1.6. Opţional, prin alte tipuri de sisteme sau dispozitive propuse de concesionar şi aprobate de concedent.

Leave a Reply

Your email address will not be published.