DN1 este blocat între Brașov și Predeal

DN1 este blocat între Brașov și Predeal

Update Joi dimineață, la  ora 6,30, un TIR a derapat și a blocat traficul rutier pe DN1 intre Predeal și Brașov.

Traficul rutier se desfășoară cu mare dificultate nu doar în municipiul Brașov, ci și pe DN1, DN13, DJ 103 (Bod – Vâlcele).

Un TIR a derapat pe DN13, în Pădurea Bogății, dar nu sunt victime.

De asemenea, un autobuz cu circa 30 de pasageri a rămas blocat pe DJ 103, dar se pare că a fost vina șoferului, care a dus mașina într-o zonă unde stratul de zăpadă era mai mare.

Utilajele de deszăpezire acționează în zonă și se circulă, iar pasagerii au pornit pe jos către destinație sau cu alte mașini care circulau pe traseu.

La Șercaia, un stâlp a căzut pe un autobuz. În mașină era doar șoferul, care nu a fost rănit. La fața locului au intervenit Inspectoratul pentru Situații de Urgență și echipele de la Electrica.

Traficul rutier pe DN73 Braşov-Câmpulung este restricţionat începând de miercuri seara pentru autovehiculele cu capacitatea mai mare de 7,5 tone, din cauza ninsorii abundente care a început să cadă odată cu lăsarea serii.

„Pe porţiunea Bran-Moieciu-Fundata-Rucăr am restricţionat traficul rutier pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, din cauza vremii nefavorabile, ninsoare abundentă. Decizia am luat-o de comun acord cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov, şi Prefectura Argeş. De asemenea, vom închide DN1 între Braşov şi Predeal timp de o oră pentru a interveni cu utilajele de deszăpezire Aşteptăm din moment în moment să primim aprobarea de la CNAIR pentru această intervenţie”, a declarat prefectul Braşovului, Marian Rasaliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.