Strada Traian Moşoiu a fost redeschisă circulaţiei

Strada Traian Moşoiu a fost redeschisă circulaţiei

Strada Traian Moşoiu, din Şchei, a fost redeschisă traficului rutier, după ce în toamna anului trecut a fost închisă din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin, care s-a surpat pe o porțiune de aproximativ 10 metri şi a afectat structura de rezistenţă a drumului.

Potrivit reprezentanţiilor Primăriei Braşov, au fost finalizate, în proporţie de peste 90%, lucrările pentru punerea în siguranţă a străzii, astfel, de câteva zile circulaţia a fost reluată.

În prima etapă, pentru consolidarea şi punerea în siguranţă a străzii în cauză au fost turnaţi 40 de micropiloți din titan, prevăzuţi cu ancore, care să țină drumul în pantă.

Într-o a doua etapă, va fi reabilitat tronsonul afectat de prăbuşirea zidului de sprijin.

În urma prăbușirii zidului de sprijin a fost afectată și o casă „duplex”, pământul şi blocurile de beton căzând pe o anexă şi pe acoperişul imobilului.

În zonă s-au făcut reparații stradale și în 2016, de Primărie, tocmai pentru ca locuitorii să nu aibă probleme cu acumulările de ape şi aluviuni aduse de ploile torenţiale.

Tot atunci a fost a fost reabilitată suprafaţa carosabilă, însă  nu s-au făcut consolidări şi la zidul de sprijin, care a cedat la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut.

Foto: mytex.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate