Cadou de la poliţiştii locali pentru un bizon din Bucureşti

Cadou de la poliţiştii locali pentru un bizon din Bucureşti

Un șofer cu tupeu ridicat la cel mai înalt nivel a decis, fără nicio rațiune, să își „parcheze” bolidul chiar intersecție.

Vorbim despre blocarea circulației într-una din cele mai circulate sectoare de drum din Brașov (mai ales la sfârșit de săptămâna), intersecția din Livada Poștei (străzile După Ziduri, Lungă și Șt. O. Iosif cu DN 1E), în zona de acces spre Poiana Brașov.

Polițiștii locali au încercat să dea de individul care a încălcat orice reguli de bun simț și care a pus în pericol atât pietonii, cât și pe ceilalți participanți la trafic prin gestul său necugetat, însă, deși și-a pus în parbriz numărul de telefon pentru a putea fi găsit, nu a răspuns la apelurile repetate, mai bine de o oră.

În tot acest timp, rutieriștii de la Poliţia Locală au monitorizat zona pentru a se asigura că viața pietonilor nu este în pericol (în apropiere fiind o trecere de pietoni), dar și pentru a fluidiza zona care este extrem de tranzitată.

După ce s-au asigurat că au luat toate măsurile legale care se impun, polițiștii locali au chemat oparatorul serviciului de ridicări auto și au relocat bolidul care încurca traficul. Șoferul irațional va primi acasă premiul sub formă de sancțiune, o amendă  de o mie de lei pentru tupeul său nemărginit.

Loading...
  1. O mie de lei !!??? 10.000 trebuia, pentru ca altă dată să-și lase tomberonul în București la măsa în fața ușii.

    Reply
  2. Relocat, adica ridicat si dus pe Racadau la cap de linie sau doar mutat mai incolo?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.