Americanca de la Olimpia a stabilit noi recorduri de recuperări și eficiență în acest campionat

Americanca de la Olimpia a stabilit noi recorduri de recuperări și eficiență în acest campionat

În etapa a 13-a din Liga Națională de baschet feminin s-au înregistrat trei victorii ale oaspetelor și una în dreptul gazdelor. Cea mai strânsă partidă a rundei a fost cea de la Alba Iulia unde Olimpia Brașov s-a impus cu 70-66. Din acest meci vine MVP-ul săptămânii.

Kristina Higgins a strălucit în disputa de la Alba Iulia în care a stabilit noi recorduri stagionale de recuperări și eficiență. Americanca a fost integralistă și a încheiat partida în double-double cu 16 puncte și 23 de recuperări, în ambele cazuri fiind cele mai bune prestații ale jucătoarei în actuala ediție de campionat. Cele 19 recuperări defensive sunt, de asemenea, un nou record în actuala ediție a LNBF. Pivotul a marcat 7 aruncări de două puncte din cele 10 încercate și a transformat ambele libere. A mai avut 2 pase decisive, 3 faulturi, a scos 2 faulturi, a pierdut 2 mingi pierdute și a reușit 4 intercepții pentru 40 indice al eficienței. A fost pentru a 7-a oară în acest campionat când Higgins a încheiat în double-double.

S-au mai remarcat în această etapă: Dlesha Lloyd (CS SCM Timișoara, 29 de puncte, 8 recuperări, 35 eficiență în înfrângerea de la Arad), Taneisha Harrison (CSM Satu Mare, 25 de puncte, 11 recuperări, 34 eficiență în victoria de la Târgu Mureș), Marina Solopova (CSM Satu Mare, triple-double cu 18 puncte, 11 recuperări și 10 pase decisive, 31 eficiență), Matea Tavic (FCC ICIM Arad, 28 de puncte, 30 eficiență), Biljana Pesovic (Olimpia Brașov, 21 de puncte, 6 recuperări, 6 assist-uri, 25 eficiență) și Promise Amukamara (CSBT Alexandria, 22 de puncte, 7 recuperări, 20 eficiență în eșecul cu ACS Sepsi).

Performerii etapei:

  • -Puncte: Dlesha Lloyd (CS SCM Timișoara) – 29
  • -Recuperări: Kristina Higgins (Olimpia Brașov) – 23
  • -Pase decisive: Marina Solopova (CSM Satu Mare) – 10
  • -Intercepții:  Kristina Higgins (Olimpia Brașov), Angel Robinson (UPM BC Sirius Târgu Mureș) și Dlesha Lloyd (CS SCM Timișoara) – 4
  • -Capace: Aliyyah Handford (Olimpia Brașov) – 3
  • -Eficiență: Kristina Higgins (Olimpia Brașov) +40

Foto: Sport Pictures facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate