Prima zi de șomer a lui Radu

Prima zi de șomer a lui Radu

Radu a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist. De altfel, la începutul lui noiembrie a și dat examenul pentru obținerea specialității, la care comisia din Craiova i-a acordat media 9,11. Bun băiat, nu?
Ca urmare, la petrecerea de final de an, i-am făcut lui Radu surpriza de a-i acorda o Diplomă de apreciere nu atât pentru că este primul rezident de chirurgie plastică și reconstructivă „produs original de Brașov”, ci, mai ales, în semn de apreciere a eforturilor depuse de el în anii grei de rezidențiat pentru a-și desăvârși devenirea personală și profesională.
Normal, ați spune voi, cei ce citiți aceste rânduri.
Numai că nu e nici pe departe așa!
Radu a venit în 3 ianuarie pe secție și m-a întrebat: „Și cu mine ce se întâmplă de azi? Că din 31 mi s-a terminat contractul cu spitalul.”
Avea dreptate! De aceea, ieri a fost prima zi de șomer a lui Radu.
Și când zic „de șomer”, comit o mare inexactitate, pentru că nimeni (dar nimeni!) nu l-a călăuzit instituțional pentru acest moment.
Nici Ministerul Sănătății, nici Direcția Județeană de Sănătate Publică, nici Spitalul Clinic Județean de Urgență al cărui angajat a fost până acum câteva zile. Toate aceste instituții l-au abandonat. Aș putea spune chiar că l-au lăsat de izbeliște! Pe niciun reprezentant al acestor instituții nu l-a interesat ce va face Radu de mâine sau cum își va câștiga pâinea pentru el și pentru familia sa!
Nimeni nu și-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituțional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap „s-o taie” dincolo, departe!
Veți spune că e bine că măcar mie îmi pasă.
Ei, bine, am cam obosit să identific situații la limită și să le găsesc o rezolvare. Anul trecut a fost Ion Piroiu căruia a trebuit să i se găsească locul în societate, anul acesta este Radu la „n”…
Pentru că nu este vorba doar de Radu, ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenți aflați în aceeași situație și cărora Ministerul Sănătății nu și-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp – tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialiști pe care și le-au câștigat prin concurs în urmă cu două luni! Și pe baza cărora toți acești tineri frumoși, deștepți și bine pregătiți profesional (o spun notele de examen!), dar blocați în situația de a nu fi liberi, s-ar fi putut măcar înscrie cu drepturi depline în Colegiul Medicilor, și-ar fi obținut Autorizația de liberă practică și ar fi putut să înceapă să-și caute de lucru până la organizarea primelor concursuri de medici specialiști din spitalele care abia îi așteaptă!
DAR NU!
Lui Radu și omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament și să se uite în zare, nedumeriți.
Că parcă prea ar fi înjositor să se prezinte la AJOFM și să ceară ajutor de șomaj (375 + maxim încă vreo 800 = 1175 lei pe lună, adică puțin peste 50 de lei/zi lucrătoare).
Întreb și eu, parafrazând leit-motivul unui joc de pe vremea copilăriei mele: „Țară-țară, vrei (sau nu) ostași?”
Că dacă da, schimbă naibii fie reglementările în vigoare, fie pe aceia pe care nu îi duce capul să-i ducă mintea!

N.B.: Nu trageți în Radu! Eu sunt capul răutăților din această postare. El e doar nedumerit de ceea ce i se întâmplă!
Doar că de azi stă acasă!

dr. Dan Grigorescu

  1. Si de ce este injositor sa mearga Radu la somaj? Si de ce ar trebui sa ne preocupe in mod special soarta lui Radu? Daca aceiasi medici care ziua lucreaza la stat si dupa amiaza la cabinetul privat au acaparat toate posturile disponibile de ce sa ne facem griji pentru Radu? Cand s-a facut medic nu stia care e mersul? Cu ce e el mai presus ca un brutar? Sau ca un angajat la salubritate? Si ei au familii si ei trebuie sa duca o viata decenta? Ah, am uitat Radu nu poate sa devina „Domnul Doctor, sa traiti, se poate va rog, scuze ca va deranjez!”.

    Reply
    • Pentru că, stimate „pseudo-gânditor” Willy, Radu este simbolul persoanelor în care statul român a investit foarte mulți bani și energie și de la care ar trebui să se ceară, de acum înainte, performanță…
      Sigur că și brutarul și de fapt toată lumea trebuie să pună o pâine pe masă…
      Însă pentru meseriile care presupun o înaltă calificare (și nu vorbesc aici doar de medici) ar trebui să existe o finalitate, modalități clare, bine definite, de angajare!
      În caz contrar apar două ipoteze:
      1. Statul nu și-a calculat în mod real necesitățile de personal medical (dacă tot vorbim de Radu) și cheltuiește nejudicios banii pentru pregătirea unor medici de care nu are nevoie;
      2. Statul nu știe să beneficieze de pe urma propriei sale investiții…

      În ambele situații există un risc semnificativ ca Statul să pregătească specialiști pentru sisteme medicale din alte state…
      Sau, ca să închidem cercul, pentru șomaj… Situație care, chiar dacă nu este înjositoare, ridică o întrebare:
      Era nevoie de atâția ani de specializare? (6 ani facultate și vreo 5 de rezidențiat)

      Și un ultim gând!
      Chiar dacă există în sistemul medical destui medici de o moralitate și poate chiar profesionalism îndoielnice, apreciez că majoritatea sunt oameni de bună credință. Dacă Statul ar găsi resursele necesare să-i recompenseze pe măsură muncii lor, sunt sigur că nu ar mai alerga să muncească și la Spital și la Privat…

      Reține: nu există niciun sistem mai bun (performant) decât societatea din ai căror oameni sistemul își obține resursele umane…

      Reply
      • Arpi, daca nu gandesc ca tine inseamna ca sunt „pseudo-gânditor”? E evident ca avem pareri diferite dar nu te „caracterizez” aiurea ci din contra ma bucur ca exista si o alta opinie, diferita de a mea, daca mai apar si altele poate iese ceva pana la urma, poate invatam ceva. P.S. Arpi, mi-a placut comentariul tau.

        Reply
        • Willy, voi nu aveți “păreri diferite”. Voi sunteți dferiti. Arpi gândește, tu nu. Drept ar fi in viața, Arpi sa fie resuscitat de un medic, iar tu de un brutar. Schița palida de pseodogandire (bine spus Arpi) pe care ai debitat-o dovedește frustrarea unui om limitat căruia ii face o plăcere perversa sa lovească in intelectuali! Tipic bolșevic! Nu ai gândire nici măcar cat a delfinului al cărui nume îl porți!

          Reply
          • Ma jignesti aiurea (ca nu gandesc, schița palida de pseodogandire, om limitat, s.a.) . Atata poti, atata faci. Te inteleg, am mai vazut cazuti din rand ca tine smecheri la tastatura, pisoi pe strada. Dar nu inteleg cum in era internetului poti confunda balena ucigasa (orca) cu un delfin.

  2. Nici eu nu puteam să spun mai bine! Respect, domnul Arpi! You’ve got the point!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.