Schiorii Coronei au un final de an încărcat

Schiorii Coronei au un final de an încărcat

Schiorii Coronei antrenaţi de Dan Iliescu şi-au sacrificat sărbătorile de iarnă din acest an, pentru cel mai lung şi greu stagiu de pregătire. Delegaţia Coronei se află de vineri în Austria, acolo unde va rămâne până în data de 10 ianuarie.

„Va fi o perioadă grea pentru noi, dar am ales cu toţii să sacrificăm şi Crăciunul şi Revelionul din acest an, pentru a ne antrena cât mai bine pentru perioada care urmează. Nu vom avea doar antrenamente, ci şi competiţii, astfel că nu vom simţi finalul de an ca toată lumea, dar facem acest sacrifiu tocmai pentru că aveam ambiţii mari”, a spus Dan Iliescu, antrenorul Coronei. Cadeţii şi copiii Coronei se vor antrena în această perioadă la Flattach, în vederea primei curse de la Klippitztor.

Şi seniorii Achiriloaie şi Barbu au un final de an plin

Tot în această perioadă şi seniorii Ioan Achiriloaie şi Alexandru Barbu sunt angrenai în mai multe competiţii. Ioan Achiriloaie va participa în 17 decembrie la etapa de Cupă Mondială de la Val Gardena, în proba de coborâre, în vreme ce Alexandru Barbu împreună cu Mihnea Olteanu vor fi în competiţie la două curse FIS, la Rogla, în Slovenia. În acest week-end, mai tinerii lor colegi, Erika Andrei și Sebastian Dudaș, vor participa la două curse FIS, la Passo Monte Corte, în Italia.

Crede în rezultate bune şi în acest sezon

Antrenorul Dan Iliescu a declarat că este încrezător în rezultatele pe care schiorii de la Corona le vor obţine în acest an.

„Se ştie deja că secţia de schi este una care aduce constant rezultate bune şi foarte bune, astfel că nu vrem să facem excepţie nici în acest sezon. După cum se vede, sportivii noştri sunt dispuşi să sacrifice multe pentru a face performanţă, iar determinarea de care dau dovadă, mă face să cred că şi în acest an vom fi acolo unde ne dorim. Transmitem toate cele bune celor de acasă şi le dorim srbători cu bine”, a spus antrenorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.