Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor braşoveni de către preşedintele Consiliului Judeţean Braşov

Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor braşoveni de către preşedintele Consiliului Judeţean Braşov

Consiliul Județean Brașov a demarat o serie de proiecte de investiții considerate prioritare pentru dezvoltarea economico-socială a județului atât de către administrația publică județeană, cât mai ales de către cetățenii județului Brașov. Toate aceste proiecte de investiții au fost demarate ținând cont de resursele financiare ce pot fi atrase prin intermediul Programelor Operaționale Sectoriale sau Programul Operațional Regional, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, dar mai ales ținând cont de proiecțiile bugetare proprii ale județului Brașov.

În ceea ce privește proiecțiile bugetare proprii ale județului Brașov pe anul în curs și pe perioada 2018-2020, acestea au fost realizate ținând cont de legislația românească în domeniu, cu respectarea tuturor prevederilor legislative, astfel încât județul Brașov să poată asigura susținerea financiară a proiectelor de investiții demarate sau în curs de demarare, precum și obligațiile financiare de co-finanțare a proiectelor ce beneficiază de fonduri nerambursabile din sursele mai sus menționate.

Schimbările legislative actuale și propunerea de buget pentru anul financiar 2018 înaintată de către Ministerul Finanțelor afectează substanțial toate proiecțiile bugetare făcute de către Consiliul Județean Brașov până în prezent, periclitând astfel derularea în continuare a proiectelor de investiții considerate prioritare. Exemplificăm în continuare proiectele de investiții care pot fi afectate odată cu diminuarea bugetului județului Brașov în baza propunerii de buget pe anul 2018:

  1. „Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, Etapa a III-a”. În prezent se află în desfășurare procedura de licitație publică pentru contractarea constructorului ce va realiza Calea de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare. Valoarea estimată a acestor lucrări este de 42.284 mii lei. Pentru finalizarea întregului obiectiv de investiții, conform devizului general al Studiului de Fezabilitate mai este necesară alocarea sumei de 270.000 mii lei.
  2. „Consolidare și reabilitare Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov”. În prezent se derulează acest contract de execuție cu termen de finalizare iunie 2019. Conform contractului de execuție, Consiliul Județean Brașov trebuie să aloce, de la data prezentei până la finalizare, suma de 24.150 mii lei.
  3. Ministerul Sănătății va repartiza Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov un accelerator de particule pentru a asigura infrastructura necesară tratamentelor oncologice, domeniu deficitar în sănătatea publică brașoveană. Pentru a funcționaliza acest aparat Consiliul Județean Brașov trebuie să aloce o sumă aproximativă de 10.120 mii lei.
  4. „Modernizare drum interjudețean DJ 104 A, DJ 105 C și DJ 105 P”. Pentru acest obiectiv de investiții Consiliul Județean Brașov a semnat contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile în sumă totală de 5.342 mii lei.
  1. „Modernizare drum interjudețean Covasna – Brașov care face legătura între drumul național DN 12 și DN 13”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul a trecut de faza de verificare a conformității administrative și eligibilitate, cât și de verificarea trehnică și financiară, fiind acceptat pentru finanțare. Conform hotărârii de aprobare a proiectului, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile în sumă totală de 27.851 mii lei.
  2. „Modernizare, dotare și eficientizare energetică Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie Brașov”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul a trecut de faza de verificare a conformității administrative și eligibilitate, cât și de verificarea trehnică și financiară, fiind acceptat pentru finanțare. Conform hotărârii de aprobare a proiectului, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile în sumă totală de 7.417 mii lei.
  3. „Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică a Unității de Asitență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru”. Acest obiectiv a fost contractat spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, proiect care a trecut de faza de verificare a conformității administrative și eligibilitate, cât și de verificarea trehnică și financiară, fiind acceptat pentru finanțare. Conform hotărârii de aprobare a proiectului, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile în sumă totală de 2.365 mii lei.
  4. „Consolidarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov”. Acest obiectiv se află în faza de evaluare prin Programul de finanțare POR 2014-2020. Conform hotărârii de aprobare a proiectului, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile în sumă totală de 1,446 mii lei.
  5. „Modernizare și reabilitare DJ 104 L”. Acest obiectiv a fost contractat spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 8.111 mii lei.
  6. „Modernizare și reabilitare DJ 112 C”. Acest obiectiv a fost contractat spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 25.866 mii lei.
  7. „Modernizare DJ 102 G”. Acest obiectiv a fost contractat spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 22.385 mii lei.
  8. „Modernizare DJ 108 B, DJ 105 B”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 1.590 mii lei.
  9. „Reabilitare DJ 105 – alunecare de teren”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 515 mii lei.
  10. „Reabilitare DJ 132”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 17.118 mii lei.
  11. „Pod peste râul Olt pe DJ 105 în localitatea Voila”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 1.311 mii lei.
  12. „Pod peste râul Olt pe DJ 131 P în localitatea Șercaia”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Conform contractului de finanțare, Consiliul Județean Brașov trebuie să asigure contribuția proprie în sumă totală de 1.035 mii lei.

În afara celor exemplificate mai sus, Consiliul Județean Brașov pregătește documentațiile tehnico-economice pentru o serie de investiții prioritare în domeniul protecției mediului, sănătății și infrastructurii de transport, obiective absolut necesare a fi realizate în perioada următoare și pentru care vor trebui alocate sume considerabile din bugetele multianuale ale județului. În acest sens exemplificăm:

  • Managementul integrat al deșeurilor menajere la nivelul județului Brașov (POIM și cofinanțare din bugetul propriu);
  • Reabilitarea drumurilor județene și podurilor, pentru care se lucrează în prezent la documentațiile tehnico-economice (12 obiective de investiții ce vor fi finanțate din bugetul propriu al județului);
  • Reabilitare și extindere Pavilion Central și Pavilion Astra din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, precum și reparații și dotări la toate cele 6 spitale publice din subordinea Consiliului Județean Brașov (obiective de investiții ce vor fi finanțate din bugtul propriu al județului).

Deși normele legislative prevăd alocarea din bugetul județului a unui procent minim de 10% – completare a cotelor TVA repartizate din bugetul de stat, pentru asigurarea cheltuielilor instituțiilor de ocrotire socială, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și instituțiile de învățământ special din subordine, Consiliul Județean Brașov a trebuit să suporte din bugetul propriu pe anul 2017 60% din cheltuielile acestor instituții. Această alocare a trebuit făcută datorită faptului că din cotele TVA repartizate din bugetul de stat s-au diminuat în mod neexplicabil sumele ce ar fi trebuit repartizate județului Brașov în acest scop.

În concluzie, ne aflăm în situația în care județul Brașov are obligații financiare în baza contractelor de finanțare pe obiective de investiții prioritare, contracte ce au fost încheiate în baza prevederilor bugetare legale.

Actualul proiect de buget pe anul 2018 diminuează bugetul județului Brașov cu un total de 65.004 mii lei față de bugetul anului 2017 (respectiv o diminuare cu 52.308 mii lei venituri din impozit pe venit și din cote defalcate din impozitul pe venit, precum și o diminuare cu 12.696 mii lei din cote defalcate din TVA). Mai exact, dacă în anul 2017 repartizarea bugetară pentru județul Brașov a fost de 170.890 mii lei, propunerea bugetară pe anul 2018 este de 105.886 mii lei. Această diminuare considerabilă periclitează în mod direct derularea contractelor aferente obiectivelor de investiții mai sus menționate și face imposibilă abordarea investițiilor viitoare.

  • Adrian-Ioan Veștea
  • Președinte Consiliul Județean Brașov

 

 

6.12.2017

  1. Initiativa Civica decembrie 9, 2017, 11:17 pm

    ÎNCEPUTUL DEZASTRULUI ÎN TRANSILVANIA.

    Repetenţi la infrastructură şi dezvoltare, PSD şi Marius DUNCA, pun în pericol proiecte de zeci de milioane de euro, finanţate din fonduri europene, pentru modernizare drumuri judeţene din Braşov, modernizarea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov şi a altor unităţi medico-sanitare.

    După ce, din incompetenţă, au îngropat autostrada Comarnic – Braşov, Guvernul şi piticul de grădină, îngroapă şi Aeroportul de la Ghimbav şi odată cu el şi speranta de dezvoltare a Braşovului.

    LA GHIMBAV, LA ORIZONT, NU SE VA VEDEA ATERIZÂND NICIUN AVION.

    ÎL RUGĂM PE MARIUS DUNCA SĂ PREGĂTEASCĂ MĂCAR ….
    https://www.facebook.com/InitiativaCivicaRomania/

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate