Două farmaciste ucise, 13 ani de cercetări, autor necunoscut

Dan Cistian a aprins în fiecare o lumânare de pomenire la mormântul fostei soţii. Foto: Adevărul

Un bilanţ negru în dosarul dublului asasinat de la farmacia „Thea“. În fiecare an, soţul uneia dintre farmaciste aprinde o lumânare la mormântul fostei soţii. Încă mai speră că poate Dumnezeu la va mai face dreptate. A renunţat să mai creadă în dreptatea lumească.

S-au împlinit 13 ani de la dublul asasinat din farmacia Thea, de pe Bulevardul Victoriei, dar controversele din jurul acestui dosar sunt departe de a se fi încheiat. Dublul asasinat s-a petrecut în 6 decembrie 2004, în farmacia Thea, de pe Bulevardul Victoriei.

Manuela Cistian şi Draga Susan, farmaciste în unitate, au fost împuşcate în cap de la mică distanţă. La câteva zile după crimă, principalul suspect a devenit Alexandru Diaconescu un tânăr în vârstă de 23 de ani, la acea vreme din Bucureşti. Acesta a fost arestat şi a stat după gratii zece luni.

Procesul a început în 2005 şi timp de patru ani a fost pe rolul a trei instanţe de judecată, inlusiv la Curtea Supremă. Toate instanţele l-au găsit nevinovat pe Alexandru Diaconescu.

Principalul suspect, eliberat din lipsă de probe

Alexandru Diaconescu, acum în vârstă de 36 de ani, a fost considerat principalul suspect al dublei crime din 6 decembrie 2004. Probele anchetatorilor nu i-au convins pe judecători, iar Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, pe rând, pe Diaconescu.

Verdictul final a fost dat în noiembrie 2008. A început apoi un proces civil prin care Alexandru Diaconescu a dat statul român în judecată. A solicitat 12,6 milioane de lei, însă Tribunalul Bucureşti a acordat doar 2 milioane de lei daune morale şi încă 150.000 de lei daune materiale.

  1. haideti sa fim seriosi,lipsa de probe….dar cazul acela la schimbul valutar,dar cioaca,plus multe altele,gen mite,coruptii,la toate nu sunt dovezi si probe,cat timp politia este in mana cu toate marlaniile,nu vor fi dovezi niciodata.e simplu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate