„Întâlnire” între două tinere: una la volan, alta pe trecerea de pietoni

„Întâlnire” între două tinere: una la volan, alta pe trecerea de pietoni

Polițiștii Biroului Rutier Brașov au constatat luni producerea unui accident rutier pe str. Avram Iancu, din municipiul Brașov.

O femeie de 25  ani care a condus un autoturism pe str. Avram Iancu, dinspre str. Nicopole spre str. Iuliu Maniu, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 23 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 31, pe care a accidentat-o.

În urma accidentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Băută şi fără permis de conducere

O altă situaţia în care a fost implicată o şoferiţă a avut loc tot luni, la Zărneşti. Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Zărnești au dispus reținerea pentru 24 de ore a  unei femei de 30 ani, din județul Brașov. Aceasta,  în jurul orei 4.00, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe str. Pompiliu Dan, din orașul Zărnești, sub influența băuturilor alcoolice și fără să posede permis de conducere.

Conform raportului de analiză toxicologică, alcoolemia acesteia a fost de  2,1 mg/l alcool pur în sânge.

Femeia a fost introdusă în arestul I.P.J. Brașov și  este cercetată în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.