Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Creștinii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat. Sfântul Andrei este și primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat creștinătorul poporului român.

La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.

Sfântul Andrei a fost numit și „Apostolul Lupilor”, titulatură izvorâtă din prezența apostolului pe teritoriul geto-dacilor, al căror simbol era lupul. De aceea, obiceiul spune că în noaptea de Sfântul Andrei, lupii încep să vorbească cu grai de om, iar bariera dintre viață și moarte slăbește, astfel că strigoii și moroii încep să umble pe pământ, în locurile pe care le vizitau când erau în viață.

Tradiţii şi obiceiuri

De-a lungul timpului, în credinţa populară s-au dezvoltat o mulţime de tradiţii în legătură cu această zi sfântă, ocazie cu care se respectă o mulţime de tradiţii şi obiceiuri.

De Sfântul Andrei, se ia o mânută de grâu şi se seamănă într-un ghiveci ori într-o cutiuţă din plastic (cele de margarină sunt excelente). Apoi, se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ. Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei spune câte ceva despre viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.

În această zi se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie recolta bună, şi de asemenea se serbează prin post negru pentru îndeplinirea unei dorinţe.

De Sfântul Andrei se ia o creangă verde de măr şi se pune în apă, iar dacă înfloreşte până la sfântul Vasile e semn că anul viitor va fi roditor.

Tot astăzi se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiţia spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei şi se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolţit, luni favorabile pentru recolta.

De Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi.

În această zi nu ai voie să muncești deloc. Trebuie să te odihnești deoarece, așa cum spune tradiția, oamenii care își caută de lucru se pot îmbolnavi, pot intampina o serie de necazuri.

Nu ai voie să îţi aranjezi părul. Nu ai voie nici măcar să îți piepteni părul. Se spune că dacă îți piepteni părul și cad câteva fire, atâtea fire câte vor fi pe dinții pieptanului înseamnă numărul de ghinioane care te vor paște în anul ce vine.

O altă superstiție legată de ziua de Sfântul Andrei este că fetele necăsătorite care își pun un fir de busuioc sub pernă își vor visa ursitul. La miezul nopții, exista obiceiul ca fetele tinere să întoarcă un ulcior cu gura în jos, apoi puneau cărbuni încinși pe fundul vasului de lut și rosteau câteva cuvinte pentru a cuceri bărbatul iubit. Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.

 22.976 de brașoveni își serbează onomastica

Potrivit datelor furnizate de directorul Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor (DJCEP) Brașov, Ioan Curecheriu, în județul nostru există 22.976 de persoane care își vor sărbători astăzi onomastica: 12.146 bărbați cu prenumele Andrei, Andreas, Andras, Andriesș, Andi/Andy și 10.830 femei care poartă prenumele Andreea, Andreia, Andra, Andruț.

Cu prilejul acestei sărbători creștine, urăm La Mulți Ani, tuturor celor care poartă acest frumos nume!

Leave a Reply

Your email address will not be published.