Expoziţie de fosile ale unor mamifere preistorice, la Dino Parc Râșnov

Expoziţie de fosile ale unor mamifere preistorice, la Dino Parc Râșnov

O colecţie ştiinţifică inedită de fosile ale unor mamifere preistorice care au trăit pe teritoriul ţării noastre în Pliocen şi Cuaternar, în urmă cu 7 milioane de ani va putea fi văzută, începând de vineri, 1 decembrie, la Dino Parc Râşnov.

Expoziţia, lansată cu ocazia Zilei Naţionale a României, este realizată în parteneriat cu Universitatea Bucureşti, care va pune la dispoziţia vizitatorilor o selecţie de fosile aflate în stare foarte bună de conservare, printre care un craniu al ursului  de peşteră, molari de rinocer şi mamut cu blană, o mandibulă a uriaşului Deinotherium şi multe alte  exponate la fel de interesante, care nu mai trăiesc pe teritoriul țării noastre.

„Colaborarea dintre Dino Parc Râşnov şi Universitatea Bucureşti a devenit deja o tradiţie, iar acest lucru mă bucură, mai ales pentru că în cadrul parcului aceste exponate, de o valoare inestimabilă, beneficiază de atenţia pe care o merită. Mai mult decât atât, fosilele sunt expuse unui public numeros format preponderent din copii cărora avem astfel ocazia să le deschidem apetitul pentru geologie şi ştiinţă în general”, a declarat Adrian Apostu, managerul parcului.

Dino Parc Râşnov şi Universitatea Bucureşti se află la cea de a 5-a colaborare. după ce în trecut au prezentat publicului reproducerea la scară reală a pterozaurului Hatzegopteryx, cel mai mare animal zburător din lume descoperit la Haţeg, cuiburi de ouă reale de dinozaur, un  fragment de meteorit  şi fosile ale unor  dinozauri descoperiţi pe teritoriul României, exponate care sunt şi ȋn prezent  expuse în  cadrul parcului de la Râşnov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.