Patron condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru fraudarea fondurilor europene

Patron condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru fraudarea fondurilor europene

Un bărbat, administrator la o firmă din județul Brașov a fost condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel Brașov la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Potrivit procurorilor, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri europene nerambursabile de aproximativ 500.000 de lei, în cursul anului 2008.

Bărbatul a primit pedeapsa pentru infracțiunea de „folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, în formă continuată.

În primă instanță, el fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani de Tribunalul Brașov, însă decizia a fost atacată cu apel atât de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Brașov, cât și de inculpat, iar zilele trecute, Curtea de Apel Brașov a dat sentința definitivă.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost ridicat de polițiștii staţiunii Predeal, chiar joi, în ziua în care s-a dat sentința definitivă, și a fost condus la Penitenciarul Codlea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.