Liberalii și oamenii de afaceri au discutat despre viitorul program de guvernare al PNL

Liberalii și oamenii de afaceri au discutat despre viitorul program de guvernare al PNL
Liberalii brașoveni au comemorat în mod diferit trecerea a 90 de ani de la moartea marelui Brătianu. Unii au fost plecați la Oradea, unde a fost inaugurată o statuie a fostului premier al României, alții au rămas acasă și au
„sărbătorit prin muncă”.
Comisia de specialitate pentru Economie, Mediul de Afaceri, Energie și Turism a PNL Brașov a avut o ședință extinsă unde au participat peste 40 de specialiști din diferite domenii de activitate care, pe lângă dezbaterea modului de organizare al comisiei la care pot participa oameni de afaceri fără a se înregimenta politic, au discutat concret despre viitorul program de guvernare PNL.
„Județul Brașov este unul dintre cele mai importante și mai active județe din România în domeniile comisiei noastre. Vreau să arătăm comisiei naționale ale PNL că specialiștii noștri se vor implica activ și vor veni cu propuneri concrete pentru modernizarea legislației și concordarea acesteia cu realitățile de zi cu zi cu care se confruntă mediul de afaceri”, ne-a declarat Cătălin Viorel Nan, președintele Comisiei de Specialitate pentru Economie, Mediul de Afaceri, Energie și Turism a PNL Brașov.
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.