Program finanțat din fonduri europene pentru persoanele aflate în risc de sărăcie

Program finanțat din fonduri europene pentru persoanele aflate în risc de sărăcie

Programul  Integrat de Măsuri pentru Combaterea Excluziunii Sociale în comunitatea marginalizată din comună Cristian va fi implementat în următorii 3 ani. Abordarea sărăciei şi excluziunii sociale se bazează pe conceptul de furnizare de servicii integrate şi pe asigurarea armonizării şi coerenţei dintre diferitele programe şiintervenţii, atât la nivel de individ, cât şi la nivelul comunităţii.

Grupul țintă include 560 de persoane, adulți și minori, care au domiciliul sau locuiesc în 150 de gospodării din comunitatea marginalizată din comuna Cristian și care se află în risc de sărăcie și excluziune socială.

Astfel, pachetul de măsuri integrate va contribui la: creșterea accesului și participării la educație de calitate (program de educație tip școală după școală, consiliere școlară, mentorat; îmbunătățirea nivelului de ocupare a forței de muncă la nivel local prin implementarea programului de măsuri integrate – 290 de  persoane consi­liate și orientate profesional și mediate pe piață muncii; îmbunătățirea competențelor profesionale pentru 290 de persoane prin programe de formare profesională; furnizarea de servicii sociale, medicale și socio-medicale în scopul îmbunătățirii stării generale de sănătate în comunitățile marginalizate și prevenția diverselor afecțiuni, prin realizarea de măsuri de prevenție și analize medicale periodice; 150 de familii beneficiare de servicii integrate, servicii medicale, servicii de centru de zi, consiliere psiholo­gică, educație parentală, program pentru reducerea alcoolismului, program de educație sanitară și planning familial; stimularea economică a comunităților prin inițierea unui număr de 35 de noi afaceri; diminuarea fenomenului de sărăcie și excluziune a membrilor comunității marginalizate prin îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru un număr de 150 de gospodării beneficiare; implementarea de acțiuni de implicare activă și voluntariat al membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea.

„A fost nu doar o promisiune, ci și o ambiție personală ca localitatea noastră să beneficieze cât mai rapid de fondurile europene nerambursabile. Încă de la începutul mandatului, am început demersurile necesare întocmirii și depunerii documentațiilor pentru mai multe proiecte pe bani europeni. Mi-am dorit ca la bugetul local să creăm și alte surse de finanțare în afara impozitelor și taxelor locale care atârnă de multe ori greu pe umerii cristolovenilor. Am reușit în mai puțin de un an de la depunere, să semnăm un proiect foarte important pentru Cristian, în valoare de 4, milioane de euro. Este un proiect care va susține mai multe domenii de activitate, printre care învățământ, sănătate, social, administrativ”, spune Gicu Cojocaru, primarul din Cristian.

Beneficiile de care se vor bucura în urma proiectului PIMCES cuprind: acces și participare la educația timpurie pentru antepreșcolari și preșcolari că urmare a acordării serviciilor și sprijinului material și financiar, șansa de a dobândi educație primară / gimnazială de calitate prin condiții de educație mai bune (programe de tip scola după școală – ore de recuperare, meditații, servirea mesei) și frecvența bună la cursuri și activități extrașcolare (tabere, excursii), pachete de rechizite de 2 ori / an timp de 3 ani;pachete hrană copii de sărbători- de 2 ori/an, (Paște, Crăciun) timp de 3 ani, pachete suplimente nutritive/vitamine-ajutor pentru ante-preșcolari, preșcolari, școlari – timp de 3 ani, sprijin financiar acordat în valoare de 1.800 ron/copil în decursul unui an, cu condiția că acel copil să fie menținut în sistemul de educație pe toată perioada anului școlar, să participe la activitățile Centrului de zi și părinții să participe activ la sesiunile de informare, consiliere și educație parentală, pentru o parte dintre minori, condiții mai bune de locuit acasă.

Beneficiile de care se vor bucura adulții de vârstă activă în urma proiectului PIMCES:  290 persoane vor participa la activități pentru accesul pe piață muncii și vor dobândi o calificare care le va spori șansele pe piață muncii și un loc de muncă mai bună; cursuri de calificare în domenii precum: lucrător în comerț, ajutor chelner/ospătar, ajutor bucătar, confecționer-asamblor articole din textile (metalice), agent de pază, lucrător instalator pentru construcții, pavator, agent de curățenie, îngrijitoare copii, îngrijitor bătrâni la domiciliu,  tinichigiu în construcții, tinichigiu/vopsitor auto, șoferi autocamion și tir etc., minim 87 de persoane vor fi angajate, 35 de persoane vor primi subvenții (110.000 lei) pentru a deschide noi afaceri;200 adulți vor obține competențe și abilități antreprenoriale și 100 adulți competențe TIC ce le vor permite să își înființeze propria afacere sau activitate independența. Că urmare, adulții vor avea oportunități mai bune de a munci și de a obține astfel venituri stabile pentru ei și familiile lor, igienizarea a 80 de locuințe, reabilitare/modernizare a 46 de case, aproximativ 10.000 lei/casa;o sănătate mai bună prin servicii medicale/sociale (analize medicale) de calitate;cei care se vor implică în activități comunitare vor deveni membri activi ai comunității și vor beneficia de toate măsurile de sprijin.

Totodată, persoanele în vârstă și cele cu dizabilități se vor bucura de condiții de sănătate și de viață mai decente: servicii de îngrijire la domiciliu;ajutor pentru realizarea activităților de baza ale vieții zilnice;asistenta la domiciliu a pacientului cronic și a vârstnicului, complementar asistenței medicale.

Proiectul este în valoare de 4 milioane de lei (fonduri nerambursabile), iar contribuția comunei este de 2 la sută.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate