Minor arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie

Minor arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie

Un băiat în vârstă de 15 ani, din Racoş, a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, apoi împotriva sa a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind acuzat de tâlhărie calificată.

Adolescentul este acuzat că, în luna octombrie, în apropierea Parcului Tractorul, a urmărit un bărbat, pe care l-a lovit, apoi i-a luat telefonul mobil şi banii pe care acesta îi avea asupra lui.

Polițiștii au reuşit să-l găsească, luni, pe autorul faptei şi să-l reţină, iar, miercuri, s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Minorul a fost introdus în arestul I.P.J. Braşov şi este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definnitivă.

Foto: radiobailesti.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.