„Cercul de donatori” Brașov, la a șasea ediție

„Cercul de donatori” Brașov, la a șasea ediție

Fundația  Comunitară Brașov, alături de un grup de voluntari implicați, organizează pe data de 16 noiembrie, a șasea ediție a evenimentului “Cercul de donatori” Brașov.

Fundația Comunitară Brașov, alături de un grup de voluntari implicați, organizează în data de 16 noiembrie cea de-a șasea ediție a Cercului de donatori.

Cercul de donatori este un mecanism de strângere de fonduri prin care un grup de oameni identifică și selectează 3 proiecte din comunitate care vor fi susținute financiar într-un eveniment public.

În cadrul evenimentului, proiectele au la dispoziție max 12 minute să convingă audiența să le acorde fondurile și susținerea necesară desfășurării activității.

La finalul prezentării proiectelor, participanții își anunţă intenţia de a susține proiectele care i-au convins prin donaţii pe care le fac pentru acestea.

În 2016 au avut loc 15 Cercuri de donatori în 12 orașe din țară. Peste 800 de donatori au sprijinit 44 de proiecte locale cu peste 243.000 de lei. În Braşov, Fundaţia Comunitară Braşov a organizat 5 ediţii de Cercuri de donatori, unde peste 400 de donatori au susţinut 15 proiecte locale cu fonduri în valoare de 71.100 de lei.

La ultima ediție a Cercului de donatori, s-au strâns 14.100 de lei pentru pentru 3 proiecte locale: achiziţie de instrumente muzicale pentru Liceul de muzică Tudor Ciortea, organizarea evenimentului „Galeria terapiilor” pentru familiile copiilor cu dizabilităţi şi amenajarea curţii Asociaţiei pentru Educaţie practică şi creativă.

La cea de-a șasea ediție ne dorim să strângem fonduri pentru trei proiecte care vorbesc despre educație și sprijin în comunitate:

Asociația Diaconia Ajutor International BRASOV, proiect ”Intergenerații”  

Centrul Diaconia, prin programul Intergenerațional își propune să aducă împreună persoane care aparțin mai multor generații și creează cadrul în care vârstnicii, tinerii și copiii socializează, învață lucruri noi, se ajută reciproc și primesc sprijin pentru o viață mai bună. Energia copiilor și experiența vârstnicilor fac echipa bună la Diaconia, rezultând o comunitate mai puternică, ai cărei membri se respectă și se ajută reciproc.

În România, unul din doi copii este supus riscului sărăciei și excluderii sociale. De aceea, este nevoie de sprijinul comunității pentru a răspunde la nevoile acestor copii și a le oferi atât suportul necesar pentru a face față la școală, cât și educația alternativă pentru o integrare armoniosă în societate. Copiii au nevoie de modele respectabile și de însușirea unor comportamente sociale pe care familiile lor nu le pot asigura, de suport alimentar și rechizite cât și de sprijin în efectuarea temelor și facilitarea cunoașterii de sine. De asemenea, numărul persoanelor vârstnice singure este ridicat. Dificultăţile cu care se confruntă acestea odată cu etapa pensionării sunt probleme de sănătate asociate vârstei dar și singuratate și izolare socială.

Programul se va desfășura de-a lungul acestui an școlar, din luna octombrie 2017 pană în luna iunie 2018. Sunt programate săptămânal ateliere de creativitate, ateliere de bucătărie, croșetat, tâmplărie, coafură, prim ajutor medical, și de asemenea seniorii susțin copiii în pregătirea temelor școlare.

Grup de inițiativă Debate, proiect ”Debate Academy”

Debate Academy își propune să formeze liceeni care să ia parte în competiţiile locale, naţionale şi internaţionale de dezbateri academice în limba engleză. Sam Stevenson, profesor de engleză cu experienţă, jurat în competiţiile de debate din Bucureşti şi motorul principal al acestui proiect, îşi propune să aducă la Braşov o structură nouă de debate coaching care să pregătească elevii braşoveni pentru aceste competiţii naţionale şi internaţionale care devin din ce în ce mai populare în rândul tinerilor. Soluţia propusă este constituită din o serie de training-uri prin care liceenii își vor îmbunătăţi abilităţile de engleză și vor învăța să construiască un discurs coerent. În urma unui proces, vor fi selectați un număr de 20 elevi din liceele din Braşov şi Sfântu Gheorghe care vor intra în aceste sesiuni de învățare.

Activităţile principale ale acestui proiect cuprind: sesiuni de training în engleză, organizarea de competiţii demonstrative în licee, competiţii bilunare de training, participarea la competiții internaționale de debate.

Valoarea integrală a proiectului depășeste suma de 12.000 de lei, însă fondurile în valoare de 5.500 de lei pe care aceștia doresc să le strângă la Cerc vor acoperi taxele de participare la următoarele competiţii: Braşovul Dezbate, secţia engleză pentru 30 elevi, Central Open Debate, competiție de debate în engleză la Bucureşti pentru 3 elevi, competiţii internationale: Ljiutomer international pentru 2 elevi și  Prague Debate Spring pentru 2 elevi.

Asociația Atelier Săcelean, proiect ”Muzică pentru sufletul și mintea copiilor noștri”

”Limbajul musical s-a dovedit cea mai nobilă formă de eliminare a diferențelor sociale, entice, religioase, rasiale, fiind benefic nu numai copiilor români, ci și imaginii pe care țara noastră o construiește în afara granițelor.” (Ion Marin, fondatorul corului ”Madrigal”)

Principala problemă cu care se confruntă corul de copii săcelean, ”Prietenii Cântăreți”, o constituie lipsa fondurilor necesare pentru desfășurarea activității lor muzicale pe care nu și le pot achiziționa din fonduri proprii.

Obiectivele principale ale proiectului sunt ca prin achiziționarea instrumentelor muzicale o serie de 12 copii din cor să învețe să cânte la chitară, pe lângă partea vocală. Scopul principal îl reprezintă formarea unei stime de sine pozitivă prin dezvoltarea și valorizarea calităților personale, cele muzicale în principal.

Cu finanțarea cerută, în valoare de 5.500 de lei, asociația se concentrează pe achiziția de instrumente muzicale, respectiv un număr de 8 chitare acustice + accesorii huse, capodastre, curele, acordoare, suporturi chitări și trepiede partituri. Pe lângă instrumente, grupul mai are nevoie și de sistem de sonorizare și amplificare.

 

 

Fundaţia Comunitară Braşov este înfiinţată în anul 2015 şi este susţinută de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în cadrul  „Programului naţional de dezvoltare de fundaţii comunitare în România”.

Prin evenimentele organizate de Fundația Comunitară Brașov – Brasov Heroes şi Cercul de donatori – am strâns fonduri şi am finanţat 70 de proiecte locale cu finanțări în valoare de 360,000 de lei. Cu aceste fonduri se desfășoară în Brașov proiecte practice din domeniile STEM, opționale gratuite de educație în arhitectură, programe de terapie pentru copii cu autism, proiecte de cultură, dans, ateliere de dezvoltare personală prin teatru, programe care luptă cu discriminarea, prejudecățile etnice sau sociale şi campanii de sterilizare a câinilor fără stăpân.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate