Ziua Independenței va fi sărbătorită la Cristian și Brașov

Ziua Independenței va fi sărbătorită la Cristian și Brașov

Cu o precizie demnă de invidiat, mașina care-l aduce pe Mitropolitul Ardealului, ÎPS prof. dr. Laurențiu Streza, ajunge în incinta Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov. Soborul celor 14 preoți prezenți la manifestare, precum și Garda de Onoare și cele câteva zeci de oficiali și personal civil, printre care prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Poliției Brașov, dar și numeroasa delegație a comunei din Cristian, condusă de primarul Gicu Cojocaru, precum și președintele Casei de Comerț Balcanice, prof. dr. Liviu Pandele privesc spre Mitropolitul Ardealului. Zâmbește și are o față luminată. Nu multă lume din cei prezenți la manifestare putea ști cu certitudine natura întâlnirilor din această superbă zi de duminică, 12 noiembrie.

Evenimentul oficial pentru care Mitropolitul Ardealului era prezent în unitate era sfințirea Monumentului Coloanei Cerului, având hramul Sfântului Apostol Andrei, monument ridicat drept omagiu jandarmilor români din toate timpurile și vremurile care s-au jertfit pentru țară. Monumentul este o reproducere fidelă în timp a unui monument țărănesc, o capodoperă urbană profesionistă, pe care o găsim și în cartea lui Romulus Vulcănescu.

Semnificația deosebită a acestuia este crucea centrală, care reprezintă sacrificiul Mântuitorului Iisus Hristos, înconjurat de cei 12 apostoli, martori permanenți la activitatea fiului lui Dumnezeu sub oblăduirea Sfintei Treimi. În mod cu totul și cu totul simbolic, acest monument a primit hramul Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României, pe care „astăzi, aici și întotdeauna îl simțim cum ne ocrotește și ne călăuzește pașii pe drumul Sfintei Cruci, care parcurge spațiul sfânt în care noi trăim, numit România și grădina Maicii Domnului”, declară inspectorul șef Cristian Paliștan, comandantul IJJ Brașov.

Pentru neamul românesc și România

„Și iată că prin sfințirea acestei Coloane a Cerului am întregit cu încă un simbol acest colț de spiritualitate din curtea Jandarmeriei brașovene, unde flutură falnic unul dintre cele mai mari drapele arborate în unitățile din Transilvania și sub faldurile căruia jandarmii brașoveni sunt pregătiți pentru a se jertfi pentru neamul românesc și România. La baza acestui Monument al Coloanei Cerului, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, am dat simbolic autorizările pentru a aduce la Brașov osemintele primilor martiri, Epictet și Astion, precum și ale Sfântului celui mai drag românilor, Sfântul Andrei. Pentru mine personal și pentru toți preoții din Mitropolia Ardealului a fost, este și va fi o datorie de onoare, o obligație și o preocupare permanentă să ne cinstim înaintașii pentru a putea consolida viitorul. Și aici nu este vorba numai de viitorul nostru, este vorba de viitorul nației noastre, este vorba de viitorul copiilor noștri și ceea ce sădim azi, vom culege mâine”, a spus ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

Cu această ocazie, Mitropolitului i s-a făcut propunerea de către delegația de la Cristian, de a fi cetățean de onoare al aceste localități, propunere acceptată de către ÎPS Laurențiu, urmând ca în cadrul manifestărilor de anul viitor să i se confere oficial acest titlu.

Programul manifestărilor Zilei Independenței

La evenimentele din 4 – 9 mai 2018, prilejuite de Ziua Independenței de Stat, au achiesat zeci de asociații ale Uniunii Județene a Pensionarilor din Brașov, ale Sindicatului Liber al Pensionarilor din Brașov, Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, membrii asociației Naționale Cultul Eroilor, ai Asociațiilor Naționale ale cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, Serviciului Român de Informații, ALRUE Decembrie 1989, ai Asociațiunii Transilvane Astra, ai Casei de Comerț Balcanice, ai Academiei Române, precum și ai Federațiilor Militarilor din România și ai Asociației Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, AORR, ai Centrului de Studii Geostrategice și Politice, precum și ai cadrelor în retragere și rezervă din cadrul SIE.

Programul va debuta cu un ceremonial de primire extraordinar al osemintelor Sfinților Martiri și Sf. Apostol Andrei, în data de 4 mai, la Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov, urmând ca a doua zi să fie duse la Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou din Cristian într-o procesiune militară. Pe 9 mai, pe platoul Mănăstirii, se va celebra Ziua Independenței de Stat a României, printr-o mare manifestare populară, dar și un ceremonial religios și militar.

De acolo, coloana va merge în Brașov pe la cele mai importante monumente ale spiritualității Neamului Românesc: Monumentul Eroilor din Bartolomeu, locul unde s-a cântat pentru prima oară Imnul de Stat al României din Șcheii Brașovului, Monumentul Eroului Român din Piața Unirii, ales nu întâmplător, Colegiul Andrei Șaguna la monumentul închinat marelui Mitropolit al Ardealului, Andrei Șaguna, la Monumentul Eroilor și Martirilor Revoluției din Decembrie 1989, la Monumentul Martirilor Anticomuniști morți și asasinați în închisorile comuniste și prin locurile știute și neștiute de pe teritoriul României, Brigada 2 Vânători de Munte, în semn de onoare și cinste și in memoriam pentru toți militarii români căzuți la datorie de-a lungul tuturor timpurilor în teatrele de operații și în războaiele de independență și de neatârnare națională, în fața Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, în semn de omagiu pentru toți apărătorii legii căzuți la datorie și, nu în ultimul rând, la monumentul Eroilor din 15 Noiembrie 1987, de lângă Spitalul Județean.

Osemintele vor fi depuse apoi, la Catedrala de la Micșunica (Parohiile Blumăna II și VIII) din cel mai populat cartier al Brașovului, Astra. În comitetul de organizare al acestei manifestări, din partea Bisericii Ortodoxe fac parte preoții parohi Eugen și Ciprian Comșulea, preotul iconom stavrofor Ilie Muntean din cadrul Bisericii Nașterea Maicii Domnului, de la Spitalul Militar, preotul militar colonel Epimanond Boroș, din cadrul Jandarmeriei Brașov, Protosinghelul Clement și starețul Mănăstirii Sf. Efrem cel Nou din Cristian.

Din partea Academiei Române, în acest comitet a fost desemnat vicepreședintele Alexandru Surdu, iar din partea Casei de Comerț Balcanice, președintele prof. dr. Liviu Pandele, prof. univ dr. Tiberiu Foriș, vicepreședintele. dr. Dan Dumitrache, Stelian Emil Dincă, Mihai Răceanu, avocatul George Negrea și cancelarul Vasile Iacob. De asemenea, din comitetul de organizare mai fac parte și Vasile Mardare din partea ALRUE, generalul Nicolae Gropan din partea Uniunii Federațiilor Militarilor din România, generalul Mircea Chelaru, generalul Gheorghe Dragomir, generalul Jan Gavrilă, generalul Cornel Vaida din partea cadrelor miliatre în rezervă și în retragere, colonelul Toni Dîrlău și colonelul Florentin Giurgea, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, generalul Nicolae Băhnăreanu, precum și președintele comitetului de organizare din partea Mănăstirii Sf. Efrem din Cristian, generalul Nicolae Trifan.

Totodată, Academia Română împreună cu Asociațiunea Transilvană Astra și Biserica Ortodoxă au anunțat organizarea cu ocazia acestor zile a unei puternice sesiuni de comunicări științifice, care se va desfășura în incinta bisericii de la Micșunica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate