Florin Orţan a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Braşov

Florin Orţan a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Braşov

Surse neoficiale ne-au informat că senatorul PSD a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale. Coincidenţă sau nu, gestul survine în contextul în care senatorul social-democrat a avut o luare de cuvânt care poate pune în pericol finanţarea noului spital al Braşovului.

Se pare că decizia a fost luată după o discuţie de vreo jumătate de oră în biroul liderului PSD Braşov, Marius Dunca.

Orţan ar fi spus că acum se va ocupa mai mult de realizarea acestui obiectiv, însă, mai spun sursele noastre, mai bine să îşi vadă de treabă, că a făcut mai mult rău decât bine pe unde a trecut, instituţii de stat sau private.

„Nu poţi să-ţi faci meseria în acei parametri de excelenţă şi precizia cu care ţi-ai obişnuit pacienţii, să fii parlamentar, să te ocupi de partea politică şi de finanţare a unui proiect atât de complex precum Spitalul şi să conduci o organizaţie politică. Mi-am informat colegii că renunţ la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a PSD”, a anunţat Orţan.
Biroului Permanent Judeţean al PSD Braşov a decis ca interimatul să fie preluat de consileirul local Lucian Pătraşcu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate