Primăria Dumbrăviţa a depus proiectul pentru canalizare la MDRT

Primăria Dumbrăviţa a depus proiectul pentru canalizare la MDRT

„Dupa cinci săptămâni de muncă asidua, am reusit sa depun la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului un mare proiect pentru comuna Dumbravita. Este vorba de realizarea reţelei de canalizare pentru satele Dumbrăviţa şi Vlădeni”, a anunţat primarul comunei, Popa Zachiu.

Valoarea aprobată pentru acest proiect este de 19.238.161,00 de lei, circa 4,5 milioane de euro. Suma a fost aprobată în faza a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Potrivit vicepremierului şi ministrului Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, criteriile după care ar fi fost împărţiţi banii sunt mărimea judeţelor (suprafaţă, număr de unităţi administrativ-teritoriale, populaţie) şi capacitatea financiară (calculată după impozitul pe venituri aferent anului 2016). 

„Judeţele cele mai sărace, cu populaţia cea mai mare, cu suprafaţa cea mai mare şi cu numărul de unităţi administrativ-teritoriale cele mai multe primesc din PNDL 2 alocarea cea mai mare”, a declarat Sevil Shhaideh la momentul alocării fondurilor.

Apoi, în interiorul judeţelor, s-au acordat cu prioritate sumele necesare pentru finanţarea creşelor şi a grădiniţelor, a unităţilor de învăţământ care nu au autorizaţie de funcţionare şi autorizaţie ISU.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate