Doi tineri au fost prinși după ce au spart o farmacie și au fugit cu casa de bani

Doi tineri au fost prinși după ce au spart o farmacie și au fugit cu casa de bani

Doi bărbați de 23, respectiv 33 de ani, care au dat spargerea la o farmacie din Brașov, în urmă cu o lună, şi au sustras 7.000 de lei, au fost prinși de polițiști.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Brașov, la data de 20 septembrie, în jurul orelor 02.08, polițiștii au fost sesizați de către dispeceratul unei societăți de pază cu privire la faptul că o echipă care s-a deplasat la o farmacie din municipiul Brașov, în contextul declanșării sistemului de alarmă, a constatat că ușa de acces a acesteia era deschisă.

„Verificările efectuate de polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la locul evenimentului au indicat că, la orele 02.08, prin forțarea ușii de acces tip termopan, persoane necunoscute au pătruns în incinta farmaciei și au smuls casa de bani în care se afla suma de 7000 lei. Activitățile specifice desfășurate de polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au condus la identificarea făptuitorilor, în vârstă de 23, respectiv 33 ani”, a explicat reprezentantul Poliţiei Judeţene Braşov, Ionuţ Marin.

Potrivit sursei citate, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare, joi, la locuințele suspecților, context în care au fost identificate și ridicate bunuri și echipamente electronice care completează probatoriul existent.

Cei doi bărbați au fost reţinuţi pentru 24 ore sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar vineri au fost prezentați Judecătoriei Brașov care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate